Au pus moartea în faţă şi în piept şi au plecat!

Câţi au murit împuşcaţi pe fâşie sau tăiaţi de elicea bărcii grănicereşti în apele învolburate ale Dunării, Dunăre a lor şi a părinţilor lor? Sunt nopţi de iarnă în care parcă vântul plânge deasupra apelor negre şi friguroase, şuieră şi zgârâie gheaţa din margini, gheaţă lucioasă, gheaţă reflectată rece în ochiul de lună, gheaţă care parcă deschide o gură urâtă, schimonosită, care strigă în întuneric: „vă blestem!”.

Câţi au murit sufocaţi în cală de vapor, murind de foame sau de sete, în miros de excremente, în necaz şi durere, moarte pe care nu o dorea nimeni? Bătăile în miez de noapte în unităţile grănicereşti, cu cablu de oţel, udaţi cu furtunul de pompieri, cu scândura cu nisip legată pe spate şi bâta lovind în ea pentru distrugere de organe interne şi moarte rapidă fără urme, constituia răsplată pentru îndrăzneala de a vrea să fii liber, răsplată dată de ciracii şi asasinii regimului comunist.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
2 comentarii »

Eu sau… tot eu, dar în mintea mea, în inchipuirea mea, am ajuns în trecutul meu, în ţara copilăriei mele, vis pe care îl doresc mereu şi mereu, vis pe care îl doresc să devină încă odată realitate.

Am închis ochii şi…! am început să cobor… încet… încet… în întunericul din mine. Sunt pe scara timpului meu, în conştiinţa şi memoria mea. Mă uit în jos şi văd un hău imens. Sus lumină şi zgomote obişnuite. O uşă trântită. O voce răstită. Un claxon strident. Ploaia în geam şi zgomotul rafalei de vânt şuierând.

Ce să fac? Încă simţeam presiunea pleoapelor, presiune încă moale, dar din ce în ce mai îndepărtată. Încă nu coborâsem nicio treaptă şi sunetele se depărtau din ce în ce mai mult. M-am hotărât, cobor.

Să văd cine sunt Eu.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
2 comentarii »

Vacanţele la malul mării sunt prilej de distracţie binemeritată după un an de muncă sau de şcoală. Gheorghe Todor, un destoinic locuitor al Mangaliei, crede însă că pentru o vacanţă perfectă trebuie să ai parte şi de… carte! De aceea organizează an de an Târgul Estival de Carte Mangalia.

Canicula şi codurile călduros colorate în galben, portocaliu sau roşu nu i-au oprit câtuşi de puţin pe iubitorii de carte aflaţi în Mangalia să poposească pentru o vreme la cea de-a XII-a ediţie a Târgului Estival de Carte. Evenimentul, desfăşurat între 8 iulie şi 26 august la Centrul Cultural Euxin, reuneşte câteva edituri prestigioase ce oferă reduceri deloc de neglijat.

Articolul integral din Jurnalul Naţional…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Surânsul Giocondei” (traducere de Margareta Bărbuţă, Editura pentru Literatură Universală, 1968):

„‘Biata de ea!’ adăuga domnul Tarwin cu o voce brusc învăluită de sentiment; şi faţa, de obicei de o inteligenţă uscată, i se lumina de unul dintre zâmbetele acelea fulgerătoare care-i erau caracteristice – atât de melancolice, de duioase, de fermecătoare. Aş spune chiar prea fermecătoare, încât te simţeai stânjenit. Îşi aprindea farmecul şi melancolia aşa cum se aprinde lumina electrică. Clic! şi deodată chipul se ilumina. Şi apoi, clic! lumina se stingea din nou, şi redevenea cercetătorul ştiinţific de o inteligenţă uscată. Tema lui de studiu era cancerul.”
[Cura de odihnă]

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Epoca tunel – tunel luminos la un capăt, tunel întunecos la celălalt capăt.

Furnale, cuptoare cu flăcări, zgură, cale ferată plină de funingine, ciment, case cu acoperişuri betonate fără voie, erau piesajul trăirii noastre. Lungi şiruri de camione cu praf înecăcios, praf amestecat cu motorină, praf omorând respiraţii de plămân de copil, de om, de bătrân, de femeie, ne împuţinau şi comprimau timpul, ne scurtau viaţa. Coloane catalitice cu lungi coşuri, cu flăcări roşiatice, în coloane ca nişte şerpi, coloane ce colorau cerul în culorile iadului, se profilau la orizont. Tramvaie bolcănind şi zguduind, cu zdrăngănit de roţi neunse, în şiruri întunecose de culori închise, cu oameni chinuiţi atârnând în scări, cu uşi strâmbe, atârnători scrâşnind din dinţi în disperarea întârzierii, se îndreptau sub soarele şi cerul albastru spre uriaşele porţi, porţi care înghiţeau tăvălugul nesfârşit. Vane uriaşe, nestinse niciodată, mestecau oţelul, oţel cu flacară roşie îndreptată spre direcţia de nezdrucinat a victoriei epocii.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »

Fragmente din „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis (traducere de Nina Facon, Editura pentru Literatură Universală, 1965):

„Noua generaţie apărea în scenă. Studiul clasicilor, descoperirea capodoperelor noi, un mai mare rafinament în aspectele exterioare ale vieţii, sfârşitul luptelor politice prin triumful guelfilor, răspândirea mai mare a culturii sunt trăsăturile caracteristice ale acestei situaţii noi. Moravurile se cizelează, gustul devine mai corect, se naşte conştiinţa pur literară, cultul formei prin ea însăşi. Scriitorii nu se mai gândeau să-şi redea ideile în forma cea mai vie şi care le-ar fi venit cel mai repede la îndemână; ei căutau acum frumuseţea şi eleganţa formei. […] Atenţi mai mult la formă decât la conţinut, îi interesa prea puţin subiectul, cu condiţia ca stilul să redea eleganţa clasică. Astfel, apărură în Italia, cei dintâi purişti şi literaţi; în fruntea lor fură Francesco Petrarca şi Giovanni Boccaccio.”

„La Petrarca, acest caracter al generaţiei noi se manifestă cu energie. A făcut călătorii lungi şi obositoare pentru ca să descopere operele lui Varro, istoriile lui Pliniu, a doua decadă a lui Tit-Liviu; a găsit epistolele lui Cicero şi două dintre discursurile acestuia. Datorăm îndemnurilor şi generozităţii lui cea dintâi traducere a lui Homer şi a câtorva scrieri ale lui Platon. Descoperitor neobosit de codice, corecta, adnota, copia: l-a copiat pe Terenţiu în întregime. În această familiaritate intimă cu scriitorii cei mai mari ai antichităţii greco-latine, timpurile următoare ei, acelea care s-au numit apoi evul mediu, i-au apărut drept o lungă barbarie; pe Dante chiar l-a stimat destul de puţin; pe străini îi numea ‘barbari’; pe italieni, de ‘nobil sânge latin’; voia o restaurare a antichităţii, iar faptul că nu putea fi încă înfăptuită îl atribuia corupţiei moravurilor. Se numea Petracco şi deveni Petrarca; schimbă numele prietenilor săi spunându-le Socrate şi Lelius, iar ei, de asemenea, îi schimbară numele şi îl numiră Cicero. Îşi încheie viaţa scriind epistole lui Cicero, lui Seneca, lui Quintilian, lui Tit-Liviu, lui Horaţiu, lui Vergiliu şi lui Homer, alături de care trăia în spirit; şi, puţin înainte de a muri, lăsă o scrisoare către posteritate, căreia îi încredinţează amintirea lui.
Astfel apăreau zorii Reînnoirii. Italia întorcea spatele evului mediu şi după atâtea vicisitudini se regăsea pe sine, se afirma ca popor roman şi latin.”

5 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
2 comentarii »