Search Results

 13 august 2010

Duelul sutei de sonete dintre Mircea Trifu şi George Corbu

Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:

Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.

Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.

Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.

Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 9 august 2010

Epigrama în literatura germană

Epigramistul Florea Ştefănescu îşi are domiciliul la Munchen – Germania. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 11 ani la Ploieşti, cu prilejul lansării izbutitului său volum „Epigrama germană de cinci secole, (selecţiuni antologice)”.

Recent, am constatat, cu satisfacţie, că a adăugat câteva epigrame proprii în Citatepedia.ro şi am socotit de cuviinţă să-mi exprim admiraţia şi să îl invit public ca, pe lângă creaţiile domniei sale, să contribuie şi cu foarte reuşitele traduceri din epigramiştii germani, fiind păcat ca asemenea comoară să rămână doar între coperţile unor cărţi. Spre surprinderea mea, cineva a pus la îndoială că ar exista epigramişti germani. Motivat şi de scoaterea la lumină a adevărului, am dat curs rugăminţii domnului Florea Ştefănescu de a adăuga eu în Citatepedia.ro epigramele traduse din germană de domnia sa – ajutat şi de soţie, cunoscătoare deplină a subtilităţilor limbii din care se traducea. Prin urmare, epigramele autorilor germani se află – în majoritate – în spaţiile destinate acestora: Martin Opitz, Friedrich von Logau, Valentin Loerber, Cristian Wernicke, Friedrich Gottlieb Klopstock, Abraham Gotthelf Kastner, Gotthold Ephraim Lessing, Johann Gottfried von Herder, Goethe, Schiller, Ignaz Franz Castelli, Friedrich Ruckert, Franz Grillparzer, Wilhelm Muller, August Graf von Platen, Emanuel Geibel, Paul Heise, Oscar Blumenthal, Otto Ernst, Ludwig Fulda şi Cristian Morgenstern.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 1 iulie 2010

Saga Amurg: Eclipsa

Din 2 iulie 2010, poate fi vizionat şi în cinematografele din România „Saga Amurg: Eclipsa” („The Twilight Saga: Eclipse”), cel de-al treilea film al seriei, regizat de David Slade, după un scenariu de Melissa Rosenberg, având la bază romanul „Eclipsa” de Stephenie Meyer. Răul care a pândit din umbră până acum îşi arată colţii. Oraşul Seattle este devastat de o serie de crime sângeroase şi dispariţii misterioase. Creând o armată dintr-o rasă nouă de vampiri însetaţi de sânge, malefica Victoria s-a întors pentru a se răzbuna. Iar Bella, ţinta principală, este acum în pericol de moarte. Uniţi de acest secret înfricoşător, Edward şi Jacob trebuie să încerce să uite rivalitatea dintre ei şi să se alieze pentru a o apăra. În timp ce luptă pentru a supravieţui, Bella este nevoită să aleagă între cei doi. Conflictul care mocneşte de mii de ani între vampiri şi vârcolaci se poate transforma acum într-un adevarăt război, declanşat de decizia unei simple muritoare. Dar Bella mai are o alegere de făcut, una care va schimba vieţile tuturor.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 23 iunie 2010

La finalul anului şcolar 2009-2010

Ca şi în anul şcolar precedent, Citatepedia a colaborat şi în anul şcolar care se încheie cu Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, condus de Prof. dr. Lidia Vianu, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Participarea a fost însă de patru ori mai numeroasă, proiectele propuse fiind mai atractive (în special cele legate de lumea filmului). În ordinea nivelului de participare, lista este următoarea: Georgiana Mîndru, Anamaria Licurici, Reliana Andra Crăciun, Ioana Ioniţă, Andreea Tănase, Dana Gurău, Simona Burduja, Diana Frone, Mircea Filimon, Oana Manuela Mihai, Liliana Ştefan, Corina Gâdiuţă, Zenovia Popa, Ramona Stănescu, Ioana Niţă, Raluca Buhar, Delia Dumitriu, Irina Simion, Alexandra Matache, Laura Alexe, Alexandra Burcescu, Silvia Bratu, Raluca Preda, Iris Butnariu, Mădălina Moţ, Cosmin Spătaru, Daniela Ţugui, Elena Gheorghe, Mădălina Gorneanu, Monica Tone, Cătălina Stoicescu, Loredana Matei, Ana Gabriela Avram, Alexandra Bleoancă, Alina Huzlău, Andra Stroe, Alina-Gabriela Chelu, Raluca Daniela Costea, Diana Teodorescu, Nicoleta Mitrofan, Elena-Alina Cerchez, Raluca Conescu, Gina Liliana Cotoarbă, Roxana Gabriela Bodîrcă, Irina Marin, Andreea Velicu, Cristina Sandu, Ştefania-Ana Chermăneanu, Augusta Florescu, Adelina Lupu, Cristiana Ghiţă, Alexandra Hălmăgeanu, Gabriela-Maria Onutu, Lavinia Baciu, Adriana Boagiu, Silvia-Mihaela Culea, Oana Cusai, Elena Lavinia Diaconescu, Lenke Geangalau, Cristiana Ghiţă, Laura Liţescu, Alina-Olimpia Miron, Loredana Vasilache, Marta Apostol, Alexandra Blaj, Adriana Boagiu, Andra Miana Caraman, Irina Gabriela Constantinescu, Ana Farnoaga, Ştefania Sima, Cristina Sandu, Maria Păuna. Mulţumiri tuturor pentru participare!

Colaborarea va continua şi în anul şcolar următor. Avem în vedere eficientizarea modului în care se desfăşoară proiectele (nu este tocmai simplu să coordonezi atât de mulţi oameni), dar şi un accent mai mare pe unele dintre proiecte.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 27 mai 2010

Domnule doctor! Nu mai are puls

Caut prin buzunarele vieţii o monedă, pentru încă o zi. Dar de multe ori mă întreb dacă am luat cei mai buni pantaloni de viaţă. În poşetă am uitat o oglindă care trăieşte ziua de ieri. Oare cum va fi mâine? Vitrinele se uită urât la mine. În parcul pustiu un câine stă pe-o bancă care ţine de lesă, un alt câine. O statuie uscată de timp a înţepenit la trecerea de pietoni. A uitat să mai treacă. De fapt nici nu mai poate, de şuvoiul de maşini. Plouă cu lacrimi din mine, încet de sus. Oare am ajuns cer? O macara îmi mărgineşte privirea, de foarte mulţi ani. Ea sprijină o clădire, să nu cadă. Au început să apară altele noi, după douăzeci de ani. Dar încă stau drepte, clădirile. Un şir de borduri şi-au făcut ziduri de cetate. Cineva din sectorul nimănui le-a mai pus un alt şir de borduri pe spate. Operaţiunea a lăsat multe blocuri fără privire, fiind în continuare zbârcite şi cu faţada cenuşie. Piaţa a devenit o operă. În ea stau toate culorile şi cântă numai opere turceşti sau greceşti, artificiale. Dar la puţini spectatori. Trecători care nu se opresc, ci doar trec şi se uită.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...
 25 mai 2010

Festivalul Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare” – ediţia a XI-a

Festivalul Naţional de Epigramă “Cât e Buzăul de mare”, ediţia a XI-a, a început la 7 mai 2010, ora 17:00, în Sala de consiliu a Primăriei Buzău, situată într-o clădire monumentală, dată în folosinţă încă din anul 1903, în prezenţa epigramiştilor buzoieni şi a invitaţilor din ţară şi de peste Prut.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'stol'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii