Vineri, 4 octombrie 2013, începând cu ora 18:30, celebrul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai mare autor rus al momentului și cel mai important candidat rus la Premiul Nobel pentru Literatură, se întâlneşte cu publicul din București la invitația editurii Curtea Veche. Evenimentul este găzduit de Galeriile Artmark (Palatul Cesianu-Racoviță, Strada C.A. Rosetti, nr. 5, etaj I) și marchează lansarea volumului “Părul Venerei”, opera autorului cea mai apreciată de critica internațională.
„Fabulos!”, „Magnific!”, „Perfect!” sunt doar câteva dintre cuvintele ce puteau fi auzite rostindu-se de zecile de mii de fani prezenţi în Piata Constitutiei din Bucureşti, după un show care, cu siguranţă, va rămâne în istorie: „The Wall Live!” Roger Waters a adus în faţa Palatului Parlamentului cel mai spectaculos concert organizat vreodată în România, o capodoperă artistică ce cu greu poate fi surprinsă în cuvinte.
Cei care au zilele astea drum prin Ungaria, aproape de graniţa cu România, la câţiva kilometri vest de Debreţin, încă îl mai pot întâlni pe actorul român Dragoş Bucur pe platoul de filmare al unui western foarte modern, „Délibáb” („Mirage”), regizat de Szabolcs Hajdu. Filmul are un buget de 1.900.000 de euro şi este programat să ajungă în cinematografe în a doua jumătate a lui 2014.
Antreprenorul Elon Musk e o persoană cu multe planuri. Fondatorul PayPal, Tesla Motors și SpaceX stă la discuții cu custodele TED, Chris Anderson, dezvăluind detalii despre proiectele sale vizionare ce includ mașina electrică destinată publicului larg, o companie de leasing a energiei solare și racheta refolosibilă în întregime.
După ce a avut o proiecție în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania 2013, începând de vineri, 5 iulie 2013, intră în cinematografe „No”, film nominalizat la premiile Oscar, secţiunea Cel mai bun film străin, şi care a obţinut C.I.C.A.E (Quinzaine des realizateurs) la Festivalul de la Cannes 2012. De asemenea, a câştigat Premiul publicului la festivalurile de film de la São Paulo, de la Salonic şi a fost nominalizat pentru Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Tokyo.
În perioada 21-26 mai 2013, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte ediţia 2013 a Festivalului Filmului Japonez, o ediţie specială ninja. Ca în fiecare an, evenimentul este organizat de Ambasada Japoniei şi Japan Foundation, în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română. Filmele sunt proiectate de pe peliculă (35mm), cu subtitrare în limba engleză; doar filmul de animaţie „Cyborg 009: Legenda unei supergalaxii” este subtitrat în limba română. Pentru a facilita accesul publicului bucureştean la producţii puţin cunoscute ale uneia dintre cele mai importante cinematografii naţionale ale lumii, intrarea spectatorilor la spectacolele de la Cinemateca Eforie este liberă, în limita locurilor disponibile.