Search Results

 24 decembrie 2019

„Cotadi și Dragomir” de Urmuz

Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă.

Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 decembrie 2019

Soții

Teatrul Odeon din Bucureşti în parteneriat cu Centrul Europe Direct Botoșani şi Asociaţia Europaeus (Roma) prezintă publicului românesc în premieră absolută spectacolul „Soții” („Gli sposi”), despre cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu, interpretați de actorii Elvira Frosini și Daniele Timpano. Spectacolul are loc duminică, 22 decembrie 2019, ora 19:30, la Sala Studio, o dată-simbol care marchează 30 de ani de la căderea regimului comunist. După spectacol are loc o dezbatere cu publicul, moderată de Mihaela Michailov, critic de teatru şi dramaturg.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 6 decembrie 2019

Cetăți, castele și alte fortificații din România

Editura Humanitas așteaptă pasionații de istorie marți, 10 decembrie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului „Cetăți, castele și alte fortificații din România” de Radu Oltean, o monografie amplă, unică în spaţiul istoriografiei româneşti. La eveniment vorbesc Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric, dr. ist. Horia Vladimir Șerbănescu, muzeograf la Muzeul Militar Național, și dr. ist. Andrei Pogăciaș.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 noiembrie 2019

„Sabin Popp și Theodora Cernat Popp” la Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României invită pasionații de artă în perioada 22 noiembrie 2019 – 29 martie 2020 la expoziția „Sabin Popp și Theodora Cernat Popp”, un cuplu de artiști din anii ‘20, care are loc în Sălile Kretzulescu. Expoziția, care conține lucrări din patrimoniul MNAR și din colecția familiei, a fost realizată în colaborare cu doamna Adina Nanu, istoric de artă și nora celor doi artiști.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 15 noiembrie 2019

Dublă lansare Radu Oltean

Editura Humanitas invită publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu marți, 19 noiembrie 2019, de la ora 19:00, la dubla lansare a albumelor „Dacia. Războaiele cu romanii. Sarmizegetusa” și „Cetăți, castele și alte fortificații din România. Secolul al XVI-lea”, ambele concepute de Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară cu subiect istoric. La eveniment participă Radu Oltean, cercetător dr. Dan Ștefan, cadru didactic asociat la Universitatea de Vest din Timișoara, și cercetător dr. Maria-Magdalena Ștefan, Institutul Național de Arheologie „Vasile Pârvan”, ambii muzeografi la Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni. Moderatorul întâlnirii este Andrei Pogăciaș.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 31 octombrie 2019

Povestea asta este despre Sarah

Scriitoarea franceză Pauline Delabroy-Allard, câștigătoarea Premiului Goncourt – Alegerea României 2018, vine la București la invitaţia Institutului Francez din România şi a Editurii Humanitas Fiction. Cu această ocazie este lansată ediția în limba română a romanului „Povestea asta este despre Sarah„, apărută la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu. De asemenea, Pauline Delabroy-Allard este preşedintele de onoare francez al ediției de anul acesta a Premiului Goncourt – Alegerea României, organizată de Institutul Francez din România.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'moarte'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii