9 decembrie 2016
100 de ani. Atât se împlinesc anul acesta de la plecarea spre Moscova, în 1916, a primului transport din Tezaurul României. Luni, 12 decembrie 2016, la ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, cu trei zile înainte ca un secol întreg să fi trecut de atunci, Editura Humanitas lansează „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani”, o carte importantă, cea mai amplă publicată până acum pe acest subiect. La dezbaterea organizată cu această ocazie participă Marian Voicu, autorul cărţii şi al documentarului cu acelaşi titlu, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Ion Bistreanu, fost ambasador în spaţiul răsăritean. Discuţia este moderată de Cătălin Gomboş, jurnalist.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
24 noiembrie 2016
În cel de al treilea sezon al serialului „Bibliotecarii” („The Librarians”), aceştia se văd forțați să facă față unui inamic mai periculos decât toți dușmanii cu care s-au confruntat până acum: Apep, Zeul Egiptean al Haosului. După ce iese la iveală dintr-un sarcofag din Egipt, Apep – care ia forma fiecărui trup uman pe care îl posedă – este hotărât să deschidă un portal spre o dimensiune alternativă, pentru a elibera Răul pur în lume, așa cum vedem în premiera sezonului 3 al serialului, duminică, 27 noiembrie 2016, la ora 19:00, numai la Diva.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Seriale, Ştiri
19 octombrie 2016
Larry Burns, vicepreşedintele General Motors prezintă designul noii generaţii de maşini: vehicule aerodinamice, personalizabile (şi îmbunătăţite prin computer) care funcţionează curat pe hidrogen — şi reintroduc energia înapoi în reţeaua electrică atunci când sunt inactive.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
4 octombrie 2016
După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de…
Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: „Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat.” O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază hârtia din mână. Ideea de a face o carte sau o broșură mă umplu de fiori, necunoscute oamenilor fericiți care n-au căzut niciodată în ispită de a se numi autori, ca să ia un rang pe polițele librarilor; căci fiecare autor ce se tipărește, o dată sau de două ori, și face a se vorbi de dânsul, parcă ar lua o îndatorire către public, și fiecine se crede în drept a-i cere socoteală de întrebuințarea timpului, când el, ce ar putea să facă la mulți aceeași întrebare, n-are curajul nici a deschide gura, fiind sigur că ar auzi drept răspuns că scrisul nu este treaba lor. Dar ca să mă întorc de unde plecasem, ideea de a face o carte mă umplu de fiori: sperând însă că judecătorii se vor fi înșelat, ca niște muritori ce sunt, mă aruncai într-un fiacar și ieșii pe uliță.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Locuri, Memorii
30 septembrie 2016
Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrân de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama.
Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborât și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu.
Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sânge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lângă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pâlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
29 septembrie 2016
Un poet adevărat, oricât s-ar feri de această nenorocire profesională, trebuie să facă parte dintr-o generație de muritori. Trebuie să întrupeze, măcar după moarte, când nu mai are încotro, forma sensibilității speciale a epocii în care a trăit. Chiar dacă poetul are ambiția să acape de sub tirania unor idealuri colective prea contemporane, în structura moleculară a operei sale vei regăsi infailibil expresia curentă și naivă a unor credințe și aspirații umane de-a doua mână, mai primitive și mai durabile.
Dar și acestea din urmă se schimbă cu timpul. Iar procesul obscur al acestor evoluții misterioase, desfășurându-se prea încet în vreme, trece de obicei neobservat. Este deci o fericire că diferitele lui momente se înregistrează automat pe placa sensibilității poetice și rămân fixate acolo pentru totdeauna. Comparând din acest punct de vedere două opere zămislite în mici deosebiri de structură, aproape imperceptibile, care trădează totuși că în răstimp s-au produs unele schimbări adânci în psihologia speciei umane. Astfel, pentru cine știe să le descifreze, aceste semne microscopice povestesc lucruri interesante.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri, Umor
