Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani
100 de ani. Atât se împlinesc anul acesta de la plecarea spre Moscova, în 1916, a primului transport din Tezaurul României. Luni, 12 decembrie 2016, la ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, cu trei zile înainte ca un secol întreg să fi trecut de atunci, Editura Humanitas lansează „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani”, o carte importantă, cea mai amplă publicată până acum pe acest subiect. La dezbaterea organizată cu această ocazie participă Marian Voicu, autorul cărţii şi al documentarului cu acelaşi titlu, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României şi Ion Bistreanu, fost ambasador în spaţiul răsăritean. Discuţia este moderată de Cătălin Gomboş, jurnalist.
În volumul „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani”, jurnalistul Marian Voicu prezintă păienjenişul de negocieri pe acest subiect, începute încă de la finalul Primului Război Mondial, dar care au lăsat problema Tezaurului în mare parte nerezolvată, marcată de scurte îmbunătăţiri conjuncturale şi de tergiversări fără sfârşit. Toate regimurile politice care au venit la putere de atunci au cerut ruşilor Tezaurul. Această istorie complicată a fost reconstruită în urma unei documentări foarte serioase, pe baza consultării arhivei diplomatice, a rapoartelor şi proceselor verbale oficiale, a inventarelor valorilor evacuate, materialelor apărute în presă, a jurnalelor personalităţilor implicate, a corespondentei oficiale şi a altor documente de arhivă, şi conţine interviuri luate de Marian Voicu şi Liviu Iurea unor specialişti şi diplomaţi romani şi ruşi. Multe din documentele publicate în volum sunt inedite.
Marian Voicu declară:
Încercaţi să îi povestiţi unui rus rezonabil, fără să vă înfierbântaţi, istoria Tezaurului românesc. Veţi trece, exasperaţi, de la problemă simplă a unei datorii neplătite, creanţa transmisă din generaţie în generaţie, până la Basarabia, războiul de pe Frontul de Est, instalarea comunismului în România sau scutul de la Deveselu. Pentru noi, chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat ruşilor toată avuţia noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi. Pentru romani, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire.
Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917. Romanii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele manăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce reprezenta, că patrimoniu, identitatea naţiunii romane, începând cu secolul al XIV-lea.
S-a întors Tezaurul de la Moscova! De două ori în 100 de ani s-a transmis această veste. În 1935, în lăzile ajunse în ţara s-au descoperit documente de arhivă, hărţi cadastrale, documente de proprietare de o mare însemnătate istorică pentru noi. Iar în 1956 am primit colecţia numismatică, odoarele bisericeşti, tezaurul de la Pietroasă, obiecte de artă medievală, arta modernă şi contemporană, care între timp fuseseră scoase din cutiile sigilate în care se păstrau la Moscova şi restaurate. De fiecare dată restituirea a fost prezentată ca un gest de mărinimie, care urmărea o normalizare a relaţiilor dintre cele două state. Cu impact emoţional mare, dar urmat de constatarea că lipsesc părţi esenţiale din ce s-a trimis, fiecare transport a deschis şi noi apeluri pentru restituirea completă a Tezaurului, în special a rezervei de aur a Băncii Naţionale şi a bijuteriilor Reginei Maria.
Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervări prelabile prin Eventbook.
fără voturi
Încarc...
Un rus rezonabil ar spune chiar mai multe. Că peste Rusia ţaristă (depozitara Tezaurului) s-a năpustit o revoluţie devastatoare (1917), faţă de care a noastră, cea din decembrie, a fost doar o caricatură ridicolă. Urmată de un război mondial nimicitor. Când au dispărut uriaşe, inestimabile comori. Un român rezonabil ar completa: la războiul de agresiune, început mişeleşte, fără declaraţie, de către Hitler, România a participat, ca agresor, cu întregul ei potenţial militar, bombardând şi ocupând teritorii de la Nistru până la Marea Caspică, între anii 1941 – 1944. E uimitoare naivitatea lui Marian Voicu, care se întreabă contrariat: cum şi-au permis ruşii să deschidă lăzile sigilate ale unui stat agresor…
Se omite un lucru esenţial: Carol I a încredinţat tezaurul Rusiei, pentru că era CEL MAI SERIOS aliat al României la vremea respectivă. Între cele două case regale exista o prietenie cu vechi tradiţii. Cu tot eroismul nostru din Primul Război, occidentalii ne-au ocupat ţara, iar guvernul s-a retras la Iaşi. În apărarea acelui crâmpei liber de Românie, Ţarul, cu un ultim efort (care, printre altele, avea să-l coste viaţa), a trimis o sută de mii de soldaţi ai săi. Aproape toţi au murit.
Carol ştia că independenţa României a fost o consecinţă a războiului ruso-turc. Carol şi Ţarul semnaseră acte, care consfinţeau frontiera de pe Prut, nu de pe Nistru. Când bolşevicii au preluat puterea la Moscova, în loc să abordăm diplomatic problema, ne-am grăbit să anexăm Basarabia, adică un teritoriu care, în 1878, la San Stefano am recunoscut oficial că nu ne aparţine. Trebuie să fii tare naiv să crezi că după anexarea Basarabiei, Rusia Sovietică ne va premia, returnându-ne tezaurul!!!
Şi totuşi, a făcut-o, în două rânduri, 1935 şi 1956. Când, recunoaşte domnule Voicu, partea de valoare istorică INESTIMABILĂ (nu socotiţi totul în lingouri) s-a restituit, inclusiv Tezaurul de la Pietroasa.
Un studiu recent arată că patrimonial România a fost jefuită de fiii ei, în ultimii 27 de ani, mai mult decât au făcut-o turcii în cinci secole! Aştept un simpozion şi pe această temă. În încheiere, adaug: numai averea încropită prin fraudă şi furt de numitul Ioan Niculae (Giurgiu) înseamnă 180 tone de aur, peste greutatea lingourilor lăsate ruşilor „în păstrare”…