8 aprilie 2016

Drumul meu spre filozofie

Editura Humanitas lansează cartea „Drumul meu spre filozofie” de Mircea Flonta la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, sâmbătă, 9 aprilie 2016, de la ora 17:00. La eveniment participă, alături de autor, Mircea Dumitru, Andrei Cornea şi Cătălin Cioabă.

Mircea Flonta

O mărturie lucidă şi nepărtinitoare despre deceniile în care filozofia a fost, în România comunistă, o adevărată ancilla ideologiae: o insulă scufundată, pentru totdeauna parcă, sub avalanşa limbii de lemn a anilor ’50. Şi totodată o autobiografie profesională care atestă că supravieţuirea schimbului liber de idei a fost totuşi posibilă atunci, ca printr-un miracol.

Mircea Flonta mărturiseşte:

Nu mi-am putut închipui, nici la încheierea studiilor şi nici mai târziu, că o să am o carieră filozofică, şi încă una atât de îndelungată, presărată cu atât de multe episoade. Când mă gândesc azi că am avut norocul să-mi pot continua atâta timp căutările, să parcurg un drum atât de lung, sentimentul dominant este unul de satisfacţie şi bucurie. Căci ceea ce mi s-a năzărit în acei ani în care mi s-a trezit interesul pentru filozofie nu a fost, până la urmă, o fantezie irealizabilă, o himeră.

Accesul se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.3114001 sau la adresa de e-mail cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în dată de 9 aprilie, ora 16:30.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook