Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială.
Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând.
Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile.
Un scriitor îşi întreabă secretara:
– M-a căutat cineva în legătură cu candidatura la Premiul Nobel?
– Nu, dar domnul George de la restaurantul din colţ a întrebat când sunt gata răvaşele pentru plăcinte.
Iată că la final de vară mai marcăm o mie pe contor. În plus, s-au depăşit 1500 de subiecte, ceea ce asigură clasificarea tematică a peste 90% din materialul acumulat în baza de date. Este o situaţie destul de bună, dat fiind volumul foarte mare de informaţie. Pe de altă parte, mai este destul loc pentru subiecte noi, care urmează să fie create până acoperirea va fi completă.
Numărul fanilor pe Facebook a depăşit 1000, ceea ce este, desigur, o bucurie, mai ales că nu a existat nicio acţiune de a solicita acest lucru, cum se întâmplă prin alte părţi. Citatepedia adună mulţi prieteni şi ne dorim să formăm o comunitate cât mai activă.
Un proverb spune: „Numai cine nu munceşte, nu greşeşte.” De aceea, în ultima perioadă am rafinat mecanismul de suspendări automate, acesta fiind acum mai tolerant cu cei care participă mult în mod benefic, prin calcularea unei proporţii. În schimb, mecanismul este ceva mai drastic cu cei ce adaugă frecvent doar texte care imediat sau în câteva zile sunt eliminate din diferite motive (de la rea-voinţă la necunoaştere). Acest sistem şi-a dovedit deja utilitatea, un site care a ajuns atât de cunoscut având nevoie şi de o astfel de protecţie.
Într-o primă tentativă ştiinţifică, cercetătorii de la Universitatea Harvard au transformat cu succes o carte cu 53.426 de cuvinte în ADN, substanţa care furnizează tiparul genetic pentru toate fiinţele vii. Această realizare ar putea avea ca rezultat adoptarea în masă a ADN-ului drept mediu de stocare pe termen lung.
Anunţul a fost publicat acum două săptămâni în jurnalul „Science”, experimentul având scopul de a demonstra viabilitatea stocării unor cantităţi mari de date în moleculele de ADN. Publicaţia IEEE Spectrum relatează că, întrucât datele sunt înregistrate în punţile individuale (nucleobazele) ale structurii ADN (perechile adenină-guanină/citozină-tiamină pe care probabil vi le amintiţi de la orele de biologie din liceu), ADN poate stoca, de fapt, mai multe informaţii pe milimetru cub decât memoria flash sau chiar alte tehnologii experimentale de stocare.
Reuben Margolin este un sculptor cinetic ce creează sculpturi frumoase care se mişcă precum stropi de apă în cădere şi valuri care se combină. Acordă nouă minute şi vei fi fermecat de această artă meditativă – inspirată în egală măsură de matematică şi de natură.
Cred că nimeni nu are cu adevărat putere asupra noastră, decât în măsura în care noi i-o acordăm. Nici noi nu avem vreo putere asupra altora, decât dacă ne lasă să o exercităm. Chiar şi în dragoste, cel „care stă tolănit în trăsurica chinezească” este acela care are o trecere mai mare. Puterea este ceva foarte insidios, persuasiv şi subtil, putând îmbrăca aspecte de la cele mai tentante şi adorabile până la cele mai respingătoare şi înfricoşătoare. Indiferent însă de unde ne vine – mediu, educaţie, cultură, ereditate (scot din discuţie „factorul” Dumnezeu, fiindcă asta este o chestiune de credinţă şi nu poate fi argumentată raţional; e imposibil de susţinut atât dovada negativă, cât şi cea pozitivă) – nu se poate să nu recunoaştem în experienţele vieţii că cineva pare să ne joace feste, mai ales atunci când credem că deţinem controlul şi am înţeles precis mecanismul ei.
Mă refer, desigur, la puterea care vizează lumea interioară. La autoritatea pe care Hristos nu i-o recunoaşte lui Pilat decât în condiţiile în care El însuşi o acceptă ca venind din partea lui Dumnezeu („Nu ai avea nicio putere asupra Mea, dacă ea nu ţi-ar fi fost dată de Tatăl Meu.”).
9 voturi
Încarc...
