Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, are plăcerea să anunțe premiera spectacolului „O haită de sfinți” de Neil LaBute (traducerea Vlad Massaci și Mihaela Sârbu), în regia lui Vlad Zamfirescu. Din distribuție fac parte: Șerban Gomoi, Dan Bordeianu/ Rareș Andrici, Laura Vasiliu/ Diana Roman, Cerasela Iosifescu/ Luminița Erga. Scenografia este semnată de Ștefan Caragiu. Cele două reprezentații în regim de premieră au loc în 15 și 22 octombrie 2021, de la ora 18:00, la Sala George Constantin.
Institutul Prezentului și Muzeul Național de Artă al României anunță deschiderea expoziției „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” amenajată în Aripa Kretzulescu a Muzeului Național de Artă al României, cu acces din str. Valter Mărăcineanu. Deschiderea publică a expoziției „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” are loc joi, 14 octombrie 2021, la ora 17:00. La ora 18:00 are loc prezentarea expoziției în fața sculpturii artistului Henry Moore aflată în curtea de onoare a Muzeului Național de Artă al României, în fața Galeriei de Artă Europeană.
Romfilatelia dedică un nou proiect filatelic bogatului patrimoniu muzeal din România, introducând în circulație, marți, 5 octombrie 2021, emisiunea de mărci poștale „Castelul Peleș. Colecții”.
Alessia Cara a lansat al treilea material discografic din carieră, „In The Meantime”, un amestec inspirat de adevăruri dure și sunete tropicale. Alessia a colaborat cu producători precum Salaam Remi, un colaborator frecvent al eroului muzical al Alessiei, Amy Winehouse, şi a adunat un set variat care cuprinde totul, de la breezy bossa nova („Bluebird”) la discoteca mid-tempo („Somebody Else”) și funky breakbeats („Fishbowl”).
În vârstă de 25 de ani, al treilea album de studio al solistei canadian-italiane, „In The Meantime”, oferă 18 piese pop. Albumul, care este lansat dupa „The Pains of Growing”, din 2018, include şi single-urile recent lansate „Sweet Dream” și „Shapeshifter”.
Renumitul artist italian de muzică dance Gigi D’Agostino a revenit cu o nouă piesă perfectă de club, pe care fanii de pretutindeni o așteptau cu nerăbdare. Pentru a sărbători sfârșitul verii, Gigi D’Agostino și-a unit forțele cu doi colegii italieni de breaslă, Marnik și Luca Noise, pentru a crea noul track catchy, „One More Dance”.