Search Results

 3 iunie 2020

„Prosper Mérimée” de Vasile Alecsandri

I
Pentru cine apreciază frumusețile literaturii franceze, pentru cine înțelege calitățile stilului și finețea spiritului, moartea celebrului autor Prosper Mérimée e considerată ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză.

Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlèvement de la redoute, le vase ètrusque, les chroniques de Charles IX etc. și mai multe studii asupra literaturilor slave și spaniole. El a fost cel întâi care a făcut cunoscut în Francia pe celebrul Pușkin, traducând diverse opere de ale acestui poet rus și a scris un șir de epistole foarte interesante asupra Spaniei, unde îi plăcea ades să călătorească.

Tot ce a ieșit de sub pana lui este cizelat cu măiestrie, ca obiectele artistice ale lui Benvenuto Cellini; însă cine poate spune talentul său de narator? cine poate descrie finețea observărilor spirituoase, care străluceau cu atâta profuzie și atâta farmec în conversația lui! Eu am avut norocirea de a-l cunoaște în călătoria din Spania, la anul 1853, și a-l întâlni în mai multe rânduri, atât în Paris, cât și la Cannes, unde-și petrecea lunile de iarnă; și dar găsesc de o plăcută datorie a spune compatrioților mei că Prosper Mérimée a fost unul din acele personaje eminente din Francia care s-a interesat mult la soarta României.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 mai 2020

În căutarea familiei pierdute

Editura ePublishers anunță lansarea cărții „În căutarea familiei pierdute” de Vlad Robert Lutic. Evenimentul are loc online pe platforma Zoom Meeting în data de 2 iunie 2020 la ora 18:00.

Stră­bunicul, bunicul matern al mamei mele, Itzko Reznic, era evreu şi se părea că era născut undeva în Polonia. – Vlad Robert Lutic

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 25 mai 2020

Risc, vulnerabilitate, dezastru

Sau scris atâtea lucrări despre risc, încât enumerarea lor exhaustivă pare cu neputință. În ultima vreme auzim, aproape în tot locul, despre dezastrele ce pot fi provocate de risc. Nimic mai fals! Riscul este ceva potențial, poate deveni periculos, în anumite condiții, numai dacă se asociază cu o vulnerabilitate. De altfel, specialiștii cunosc și descriu următoarea ecuație simplă:

RISC+VULNERABILITATE=DEZASTRU

Evitarea dezastrului nu poate fi făcută decât prin înlăturarea vulnerabilității. Aceasta este, în general, de natură materială și se poate acționa asupra ei. Riscul e de natură virtuală, există independent de voința noastră, ca atare nu poate fi înlăturat. De exemplu, în țara noastră există risc de inundații. Sunt vulnerabili cei săraci, care locuiesc în case de chirpici si în apropierea râurilor. Pe ei îi pândește dezastrul. Cei înstăriți, care locuiesc în case cu structuri rezistente și mai departe de cursurile râurilor, nu sunt vulnerabili. Ca atare, pe ei nu îi pândește dezastrul.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 mai 2020

„Melodiile românești” de Vasile Alecsandri

Vasile AlecsandriCu o nemărginită bucurie facem știut că o parte din cele mai duioase melodii ale poporului român au ieșit la lumină într-un Album foarte elegant, tipărit la Leopol și cuprinzând 48 de arii de tot soiul: doine, hore, cântece de lume, cântece hoțești etc.

Unul din compatrioții noștri din Bucovina, un artist de frunte, elev ale vestitului pianist Chopin, domnul Șarl Miculi, pe care societatea ambelor capitale, a Moldovei și a Valahiei, a avut plăcere de a-l asculta și a aplauda minunatul său talent, este alcătuitorul și totodată editorul acelui Album neprețuit. În voiajul ce a făcut, la 1850, în provinciile noastre, domnul Șarl Miculi, deși deprins din copilărie cu armoniile europenești, totuși s-a simțit cuprins de un adevărat entuziasm la auzirea melodiilor poporale ale românilor și a și hotărât a le prescrie pentru ca să le scape de noianul uitării.

Cu o răbdare și un tact de artist înamorat de frumusețile artei, el a ascultat pe cei mai vestiți lăutari din Iași și din București și a știut a deosebi ariile adevărat românești din mulțimea de arii străine ce au năvălit de vro câțiva ani la noi, trecând prin gurile și instrumentele țiganilor și ajungând la urechile noastre într-un hal de dihanie muzicală fără formă și fără nume.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 7 mai 2020

„Prietenii românilor” de Vasile Alecsandri

Vasile AlecsandriCând mintea își ia zborul de se afundă în hăul de suferințe, de prigoniri și de palme dumnezeiești ce de câteva veacuri au trecut și încă trec pe capul acestui neam român, odinioară atât de mare și puternic, ea rămâne înspăimântată ca și când s-ar găsi la poarta care duce la lăcașul veșnicelor chinuri, și nu poate să înțeleagă cum acest neam a răbdat cu bărbăție atâtea furtuni grozave și cum se mai află încă astăzi pe picioare! Năvăliri de limbi străine, războaie crâncene și necurmate, împilări de tot soiul, înrâuriri fatale de corupție, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude și, mai presus decât toate, dezbinări chiar între frați de același sânge și nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a înconjurat pământul locuit de români, încât două mari adevăruri se înfățișează minții omenești la priveliștea acestui negru tablou de calamități: cea întâi, că mult greșiți au fost romanii în ochii dumnezeirii, dacă, după atâtea veacuri, strănepoții lor sunt încă astfel pedepsiți; cel al doilea, că dumnezeirea pregătește un mare viitor acestui neam strecurat prin atâtea chinuri, căci furtunile cele mari lovesc fruntea munților celor mai înalți, și cercările cele aspre ale soartei lovesc sufletele cele mai tari.

Veacuri întregi acest neam român așezat la porțile răsăritului pe un țărm care, în privirea sa topografică, seamănă cu o insulă bătută de vânturi și de valuri din toate părțile, s-a împrotivit furtunilor și a izbutit a-și păstra moșia sau mai bine zicând o parte din moșie. Înconjurat de mari puteri, cuprins pretutindene de neamuri străine, slavi, germani, unguri și turci, cu care el nu are nici o rudire, fiind de viță latină, românul s-a făcut punte și munte în mijlocul greutăților prin care s-a strecurat, și a scăpat din noian sfântul odor al naționalității sale. În zadar campionii panslavismului au cercat chiar prin acte oficiale a întuneca adevărul! adevă rul e un soare luminos care străbate puternic prin negurile minciunii, fie aceasta cât de pompoasă, și în sfârșit Europa s-a încredinț at astăzi nu numai de adevărata noastră naționalitate, dar și chiar de drepturile noastre politice.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 1 mai 2020

Concurs de creație teatrală și literară: Distanța

Primăria Capitalei prin Teatrul Dramaturgilor Români, Muzeul Național al Literaturii Române și Biblioteca Metropolitană București anunță organizarea unui concurs de creație teatrală și literară. Tema concursului inițiat la propunerea scriitorilor și traducătorilor Lucia Verona și Horia Gârbea este „Distanța”, înțeleasă sub diferite forme, impusă de anumite circumstanțe, cu relevarea aspectelor inedite, comice sau tragice ale distanțării și izolării de societate și de cei apropiați. Data-limită pentru trimiterea textelor este 15 iunie 2020 cu subiectul „Concurs de creație teatrală și literară”.

Participanții sunt creatori de literatură de toate vârstele, fie ei membri sau nu ai uniunilor de creatori din toată țara.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'volum'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii