17 martie 2008
La scurt timp după lansarea în România a romanului „Aproape mort„, Peter James, cunoscutul autor britanic de romane de suspans, este prezent în Bucureşti timp de câteva zile, în primul rând pentru a se întâlni cu cititorii.
Luni, 17 martie, la ora 18:30, Librăria Cărtureşti şi Editura Nemira invită iubitorii literaturii de suspans să îl cunoască pe Peter James. Întâlnirea va avea loc la Ceainăria Cărtureşti (Str. Arthur Verona nr. 13), unde autorul va vorbi despre cărţile sale şi va acorda autografe.
La Editura Nemira au apărut trei dintre cărţile autorului britanic, toate bestseller-uri internaţionale: „Aproape mort„, „Să mori frumos!” şi „Viu sau mort„.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
7 februarie 2008
Chiar depăşind graniţele literaturii engleze, Charles Dickens (7 februarie 1812 – 9 iunie 1870) rămâne, fără îndoială, campionul literaturii ca tablou al copilăriei. Fără să-i minimalizăm prin asta valoarea, recunoaştem cu preponderenţă între lucrările sale pe cele care aduc în prim-plan universul infantil, care se construieşte oarecum metodic pe baza unei legi ce nu poate fi ignorată: vitregia sorţii poate fi învinsă dacă-ţi păstrezi calea dreaptă şi cugetul curat. Teza pare simplistă, dar asociată cu un real talent narativ, Dickens a obţinut o formulă de succes care, deşi nu l-a inclus în rândul monştrilor sacri, l-a făcut cunoscut şi citit cu plăcere la nivel universal.
Volumul asupra căruia ne-am oprit se deschide cu o discuţie care – mi se pare mie – stârneşte şi azi vii pasiuni. Este vorba despre felul în care exactitatea faptului are câştig de cauză asupra pasiunii imaginaţiei. Tocmai pentru că mă situez în mod fundamental şi categoric pe poziţie adversă, am ales fragmentele care argumentează acestă teorie, pentru ca fiecare dintre cititori să aleagă pentru sine, conform propriilor credinţe.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
17 septembrie 2007
I-am cerut lui Dumnezeu să mă facă puternic, pentru ca să pot pune în aplicare proiecte măreţe; iar El m-a lăsat slab precum eram, pentru a mă pastra pentru smerenie. I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea sănătate, pentru a pune în aplicare planuri grandioase; iar el mi-a dat durerea, pentru a-L înţelege mai bine. I-am cerut bogăţia pământului, pentru a dobândi totul; iar El m-a lăsat sărac, pentru a nu deveni egoist. I-am cerut puterea, pentru ca oamenii să aibă nevoie de mine; iar El mi-a dat umilinţa, pentru ca eu să am nevoie de ei. I-am cerut lui Dumnezeu totul, pentru ca să mă pot bucura de viaţa; iar El mi-a lăsat doar viaţa, pentru ca să învăţ a mă încânta de toate.
Doamne, nu am primit nimic din tot ceea ce am cerut, dar totuşi mi-ai dat tot ceeea ce aveam nevoie, şi asta aproape împotriva voinţei mele. Rugăciunile pe care nu le-am făcut mi-au fost împlinite. Fie lăudat Dumnezeul meu, între toate popoarele, căci dintre toţi pământenii nimeni nu a dobândit ceea ce am dobândit eu.
Text de Kirk Kilgour (campion sportiv, ajuns într-un scaun rulant în urma unui accident)
Încarc...
Publicat de Gabriela Docie in Eseuri