M-ai înşelat cu încă o iarnă, dar te iert. Şuvoiul veţii, sângele îmi înfierbântă. Simbolurile zeiţei mă răscolesc prin timpuri. Spuma mării ei râde către ţărmul din mine. Mărul de aur, păcatul primit drept premiu, îl ţin în inima mea de păcătos. Scoicile mărilor se deschid acum şi le aud glasul. Dorinţa răbufneşte şi fiorii mă cuprind. Imnul Homeric se aude dispre zările primăverii, păşind pe câmpii de flori. Muşchii, fibre de oţel în coamele cailor, mătură vântul iernii rămas printre ultimile câmpii ale iernii, cabrându-se. Zeiţa vieţii se întoarce. Pleoapele mi se apleacă în jos, tremurânde de prea lumină. Albul zăpezii rămase aruncă sclipiri în dugi de raze de soare. Umbra aleargă fără oboseală ascunsă, păstrând încă umezeala pământului ce negru absoarbe lumina. Creionul cerului cu mâini uriaşe scrie pe pământ zile cu parfum de soare şi nopţi răcoroase. În aşteptare totul stă ascuns. Cerul, pământul şi subpământul, ca un arc uriaş îndoit, aşteaptă să trimită viaţa o nouă primăvară.

5 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Eseuri
Comenteaza! »

“Eterna reîntoarcere a lucrurilor în ele însele, secretul formativ care ameninţă să creeze atmosfera de extaz şi solemnitate, adică secretul celui care străbate mările şi oceanelor lumilor spirituale, blestemul asumat cu trufie de a se întoarce într-un port veşnic, acelaşi, toate acestea par a fi numai forma metafizică, formulă demonică a profundului sentiment al anteriorităţii strămoşilor, sentiment care vibrează de la început în săngele şi spiritul lui Nietzsche” (E. Bertram, 1998, p. 17)

“A profeţi trecutul, a colora cu dorul de strămoşi gândurile despre viitor – în aceasta constă simţământul povară a tradiţiei umane, cheie de boltă a podului suspendat între un moment care a fost şi unul care va să fie, subiect trăind clipa divină „pe culmea înaltă”, plutind, asemenea lui Zarathustra, „ca un nor negru peste două mări, peste trecut şi viitor” – aceasta este viziunea lui Nietzsche despre viitoarea condiţie umană” (idem, pag. 40)

Nietzsche a deschis drumuri, iar strămoşii de început de cod m-au îndemnat să mă întreb, eu un aşa de mic într-un ocean aşa de mare:
– Hei, tu, ghem de viaţă, unde vrei tu să ajungi? Ce-ţi doreşti tu cel mai mult?

5 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Eseuri
Comenteaza! »

La începutul lunii octombrie 2009 am avut bucuria de a fi martor ocular „la un moment fast al umorului românesc şi a celui bănăţean îndeosebi. O coincidenţă fericită şi poate nu întâmplătoare a făcut ca aniversarea să se întâmple exact în ziua în care…” „…în urmă cu 40 de ani, un grup de scriitori de la filiala Timişoara au avut iniţiativa de a înfiinţa un Cenaclu de satiră şi umor. Imediat li s-au alăturat scriitori şi graficieni satirici şi a început o activitate…” care atinge astăzi o vârstă unicat în epigrama românească, cu care doar Clubul epigramiştilor bucureşteni se mai poate lăuda (citatele aparţin, în ordine, domnilor G.Corbu şi I. Iacob-Bencei).

Încă de la sosirea în oraşul de pe Bega, în seara zilei de vineri 2 octombrie, ni s-a oferit dovada că „metronomul” Ionel Iacob-Bencei este un organizator unic în arealul epigramei româneşti, surprinzându-ne cu prezenţa concomitentă la manifestarea epigramatică, a umoriştilor din Republica Moldova şi din Serbia, instituind astfel „Axa Chişinău – Moisei (Bencei) – Uzdin”, o premieră pe care a pregătit-o, după cum ne-a mărturisit, încă din octombrie 2008, când a fost prezent la manifestări literare atât la Chişinău cât şi la Uzdin şi pe care a formulat-o aşa: „Treziţi-vă români din adormire!, / Ca să lăsăm acelora ce vin / O punte românească de iubire / Pe axa Chişinău – Moisei – Uzdin”. În plus, pe tot parcursul şederii noastre la Timişoara, aveam să ne convingem practic de autenticitatea sintagmei „Robul lui Dumnezeu şi al Epigramei” pe care apreciem (şi o vom demonstra în continuare) că Ionel Iacob-Bencei şi-o atribuie într-un mod cum nu se poate mai potrivit.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Nelu Vasile in Epigrame, Umor, Ştiri
1 comentariu »

Când mă apuc de scris, alunec fără să vreau într-o anumită manieră stilistică şi chiar dacă sunt convinsă că scriu numai pentru mine, tot adopt o anumită poză, iar gândurile mele refuză să se scurgă pe hârtie aşa cum sunt prin braţul, degete şi peniţa stiloului cu care scriu şi s-ar putea spune că nu capul dirijează stiloul, ci invers.

Câteodată mă las dusă de viaţă şi, deşi ştiu cât valorează ea, mă abandonez pe de-a întregul şi atunci nu mai are pentru mine nici o însemnătate întrebarea: ”To be or not to be?”

Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de aţi îmbogăţii mintea şi sufletul şi, gândul că suntem trecători în lume. ”Memento mori”, nu este un adagio al tristeţii, nici al resemnării, ci un semnal de alarmă care vrea să te ţină într-o permanentă stare de veghe – zicând: ”Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!” Ne facem iluzii că suntem stăpâni pe el, însă el şi viaţa ne stăpânesc.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Georgeta Nedelcu in Eseuri
2 comentarii »

Sâmbătă 25 iulie 2009, a avut loc la Constanţa lansarea volumului antologic de versuri „Izvoarele vieţii”. Evenimentul s-a desfăşurat în sala „Grigorescu” din cadrul Muzeului de Artă, in prezenţa unui public numeros, iubitor de poezie si frumos.

Cei care au publicat in acest volum sunt: Silvia Simona Bodea, Aristiţa Buciu Stoian, Floarea Cărbune, Cristina Cărbune, Valeriu Cercel, Andrei-Claudiu Daroczi, Raluca Iordan, Dan Deşliu, Victoriţa Duţu, Aneta Georgescu, Adina-Cristinela Ghinescu, Iuliana Ghioca, Dan Iordache, Mihai Leonte, Costel Macovei, Gabriela Mihail, Crăiţa Moroieni, Georgeta Olteanu, George Pena, Gabriela Petcu, Virginia Popescu, Ştefania Puşcalău, Tania Roman, Simina Silvia Şcladan, Valeria Tamaş, Liliana Tomache, Ionela Van Rees-Zota, Niculina Vizireanu.

15 voturi

Încarc...

Publicat de Victoriţa Duţu in Cărţi, Poezii, Ştiri
Comenteaza! »

După pilda prietenului nostru comun Rică Venturiano, fost-am şi eu, prin anii 1952-1957, „Studinte-n Drept şi Publicist” la Universitatea din Bucureşti.

Printre colegii de redacţie îi aveam pe viitorii jurnalişti Ion Arcaş, Ion Bucheru şi Cornel Tabacu, cei care s-au folosit de prilejul sărbătoririi revelionului pentru a pune la cale şi realiza apariţia, la 27 decembrie 1956, a unei pagini cu epigrame care – ca să nu se poată spune că ar fi fost adresate cine ştie cărui conducător de partid sau de stat – au fost dedicate colegilor şi colaboratorilor truditori în redacţia noastră. Aşa s-a întâmplat că am fost şi eu băgat în seamă cu absolut realele şi recunoscutele două slăbiciuni: fizică şi epigramistică. Dintre cele 2, reproduc aici catrenul scris de Ion Bucheru, (semnat „un fost colaborator” întrucât – de câteva luni – devenise redactor la „Viaţa Studenţească”):

Lui Culicovschi (jurist) care a comis o epigramă:

Ţi-am fotografiat catrenul,
Chiar ţi l-am pus parol! în ramă
Dar trebuie o pledoarie
Să mă convingi că-i epigramă!

3 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
2 comentarii »