Pe 26 ianuarie 2010 a intrat în “scenă”, costumat în DVD şi Blu-ray, documentarul „Michael Jackson: Asta-i tot” („Michael Jackson’s This Is It”), filmul-concert cu cele mai mari încasări din istorie şi lansarea anului în home entertainment. Cu secvenţe în premieră absolută, documentare making-of şi alte materiale în exclusivitate, producţia Sony Pictures este considerată “un film care nu trebuie ratat. O revelaţie. De neuitat.” (după cum a scris Peter Travers în revista Rolling Stone).
Teatrul Odeon anunţă deschiderea stagiunii 2009-2010 cu „Pyramus & Thisbe 4 You”, după William Shakespeare, în traducerea lui Andrei Marinescu şi regia lui Alexandru Dabija. Evenimentul are loc în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 550 de ani de atestare documentară a oraşului Bucureşti.
Distribuţia este alcătuită din Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Antoaneta Zaharia, Paula Niculiţă, Ana Maria Moldovan, Ionel Mihăilescu, Mircea Constantinescu, Marius Damian, Pavel Bartoş, Gabriel Pintilei, Mihai Smarandache, Victor Cociorba, Nicu Coman, Cristian Dunăreanu, Dan Iosif, Ion Iosif, Constantin Neagu, Dumitru Neagu. Scenografia este semnată de Cosmin Ardeleanu.
Pe 29 octombrie 2009, se lansează în cinematografe filmul „This Is It”, un omagiu adus lui Michael Jackson, cu înregistrări de la repetiţiile pentru spectacolele pe care le pregătea înainte de decesul său neaştepteptat.
Vineri, 10 aprilie, şi sâmbătă, 11 aprilie 2009, de la ora 19:30, la Sala Studio, Teatrul de Comedie din Bucureşti şi Cumbernauld Theatre din Scoţia prezintă coproducţia teatrală româno-scoţiană „Peste tot acasă / Everywhere At Home”, în regia lui Scott Johnston.
Când un lucru greşit se întâmplă în mod repetat din aceeaşi cauză, acesta începe să-şi piardă unda de şoc. Ce a constituit la început un semnal de alarmă devine o stare de fapt, un mod de viaţă. A nu face ceea ce se cuvine sau a trăi pe repede-înainte „din lipsă de timp” sunt doar unele dintre ele.
Lipsa de timp a devenit aproape un concept. Dar ce înseamnă mai exact „a nu avea timp”? A nu avea timp să răspunzi la o scrisoare, a nu avea timp să cauţi un dar pentru cineva, a nu avea timp să citeşti o carte de poezii, a nu avea timp să observi trecerea unei dimineţi? Muncim mai mult sau doar mai prost? Un sfat înţelept spune să iei lucrurile pe rând. Îţi stabileşti o ordine, îl păstrezi în minte pe primul şi până când nu l-ai terminat nu te gândeşti la al doilea. Am încercat uneori cu succes această reţetă, dar la sfârşitul zilei mă simţeam de parcă aş fi avut o mulţime de sertăraşe împlântate în mine, frumos închise. Fiindcă lucrurile pe care le ordonez şi le pun pe o listă de aşteptare îmi dau impresia că nu ele mă servesc pe mine, ci eu le servesc pe ele. În aceste condiţii, o zi din viaţa mea ajunge să semene cu un desen făcut pe hârtie milimetrică. Eu însămi devin acest desen, un mozaic de fapte mărunte, cele mai multe repetitive, care, în loc să mă ajute să cresc, mă multiplică la nesfârşit.
El: – Da… urcă!
Ea: – Ce?
El: – O rîmă urcă pe trupul unei frunze, mai sus de coada verde, agățată pe-o creangă!
Ea: – Aaa, o râmă? Păi, tu nu știi că după noile reguli gramaticale se scrie “râmă” și nu “rîmă” pentru viermele ăla mic care se-mpiedică-n frunze, primăvara?
El:- Ei, aș… dar de ne-ntâmplate vorbe ai auzit vreodată?
Ea: – Nu!?
El: – Să-ți spun: sunt acelea care nu se-ntâmplă pentru că… nu există! Nu există pentru că nu sunt scrise corect de omul care scrie corect cuvintele!
Ea:- Aaa… și atunci înseamnă că pot să inventez lumea cuvintelor… necuvinte!
Încarc...
