„Super party la birou” („Office Christmas Party”) îi readuce împreună pe Jennifer Aniston şi Jason Bateman din 9 decembrie 2016 pe marile ecrane din ţară, într-o comedie care dă cu totul alt sens petrecerilor de iarnă corporatiste, film distribuit de Freeman Entertainment. Din distribuția filmului mai fac parte T.J. Miller, Olivia Munn și Kate McKinnon.
În cel de al treilea sezon al serialului „Bibliotecarii” („The Librarians”), aceştia se văd forțați să facă față unui inamic mai periculos decât toți dușmanii cu care s-au confruntat până acum: Apep, Zeul Egiptean al Haosului. După ce iese la iveală dintr-un sarcofag din Egipt, Apep – care ia forma fiecărui trup uman pe care îl posedă – este hotărât să deschidă un portal spre o dimensiune alternativă, pentru a elibera Răul pur în lume, așa cum vedem în premiera sezonului 3 al serialului, duminică, 27 noiembrie 2016, la ora 19:00, numai la Diva.
Actriţă şi cântăreaţă deopotrivă, artista americană Chrysta Bell – muza lui David Lynch şi protagonista noului sezon „Twin Peaks” – concertează în premieră la Bucureşti, alături de formaţia sa, pe 26 şi 27 octombrie 2016, la Control Club , în cadrul turneului de promovare a celui mai recent EP, „Somewhere in the Nowhere”, scris şi produs de însuşi Lynch. Concertul este urmat de proiecţia peliculei „The Music of David Lynch”.
Sâmbătă, 15 octombrie 2016, la Teatrul Muzical Capitol din Wrocław, Polonia, a avut loc Gala celei de-a unsprezecea ediții a decernării Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS. România, prin Varujan Vosganian și „Cartea șoaptelor” și-a adjudecat toate premiile decernate cu această ocazie: Marele Premiu ANGELUS, Premiul Cititorilor „Natalia Gorbanevskaia” și Premiul pentru Cea mai bună traducere. Autoarea versiunii în limba polonă a „Cărții șoaptelor” este Joanna Kornaś-Warwas, iar editura poloneză care a publicat volumul este Książkowe Klimaty. Scriitorul și traducătoarea au fost prezenți la festivitate, primind premiile din partea primarului orașului Wrocław, Rafał Dutkiewicz, și a președintelui Juriului ANGELUS 2016, prof. Mykoła Riabczuk.
Miresmele sunt graiul florilor. Ele călătoresc pe vânt, aleargă de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întâmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutând poarta sufletelor noastre, stăruiesc într-un fald de rochie, se ascund sub adăpostul unei frunze, se strecoară pe ferești și pe uși și umblă pretutindenea fără să le putem vedea.
Merg coloratele fantome sub formă de mireasmă, trec umbrele de buchete, alunecă albastrele spectre, aproape de noi, fără să le putem atinge, fără să le putem cuprinde forma, fără să le putem vedea. Trec procesiile dulcelor moarte, își încrucișează calea, se întreabă și își răspund poate, ducându-și în brațe urna, în care și-au pus sufletul lor mirositor, spre cine știe ce țintirim tăinuit al întinderilor albastre.
„Medeea, mama mea”, de Ivan Dobcev, apreciat drept unul din cele mai interesante spectacole ale Festivalului Internaţional NETA, invită publicul la primele reprezentaţii, ce au loc pe 20, 21, 22, 25 și 26 mai 2016, ora 20:00, în Sala Pictura a TNB.