Publicul este așteptat să participe marți, 24 aprilie 2018, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o nouă ediție a întâlnirilor despre literatura română contemporană „Creative Talking cu Andreea Răsuceanu și invitații săi”. Invitata acestei seri este poeta Svetlana Cârstean.
Poetul Dinu Flămând şi profesor Smaranda Elian participă la două întâlniri literare în cadrul festivalurilor poetice Incroci di poesia contemporanea şi Poetry Vicenza 2018 care se desfășoară pe 20 și 22 aprilie 2018 la Veneţia, respectiv Vicenza în Italia.
La Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai, etajul al II-lea, sala „Cuibul democrației”, are loc deschiderea oficială a cenaclului Prietenii Poeziei, filiala din Oradea, pe 12 aprilie 2018, de la ora 17:00.
În prima parte a cenaclului, Ionuţ Caragea își lansează volumul de citate și aforisme „Din spuma valurilor”, publicat de editura Fides în 2017. Pe 12 aprilie este și ziua de naștere a autorului, așa că primii 25 de participanți care sosesc la deschiderea cenaclului primesc gratuit volumul de citate și aforisme „Din spuma valurilor”.
În luna octombrie a acestui an Oskar Pastior ar fi împlinit 90 de ani. Cu această ocazie, Institutul Cultural Român din Berlin în colaborare cu salonul „Attico” organizează un eveniment literar, care aduce un omagiu operei lui Oskar Pastior prin intermediul unor lecturi, cugetări poetice, discuții și amintiri personale. Manifestarea are loc în spațiile salonului „Attico” din Berlin, pe 18 și 19 decembrie 2017, cu începere de la ora 19:30.
Institutul Cultural Român de la Varșovia participă la Festivalul de poezie scandată Spoke’n’Word (a 13-a ediție), alături de Austria, Israel și Portugalia. Festivalul are loc în perioada 13-17 decembrie 2017 la Varșovia.