23 decembrie 2016
Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atâția ani de zile, și fără să mă gândesc la năvala anilor care au curs peste mine, de când trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute.
Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lângă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
22 decembrie 2016
Fapte reale, cândva înainte de 1990…
Am început să urlu… Picioarele metalice ale scaunului mă loveau în cap… Namila gâfâia și zbiera:
– Trădătorule de ţară!
Cerusem de mâncare. Am fost duşi în unitatea de grăniceri din Satu Mare şi „cantonaţi” în camera de vizitatori. Sală tipic militară, comunistă, sovietică, rece, inexpresivă, cu scaune şi mese cenuşii şi cu o fereastră opacă. Am fost „invitaţi” să stăm pe câte un scaun cu cătuşele la spate. După ce timp de 4 ore am stat chinuiţi şi torturaţi pe bancheta îngustă a vagonului de la Oradea până la Satu Mare, am fost din nou supuşi torturii cu cătuşele la spate, pe scaunul unităţii, şi el o unealtă de tortură…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
27 octombrie 2016
Tu-n metrou, atunci, sădeai lacrimi şi plângeai o iubire, iar eu pentru tine nu am mai fost decât o vagă amintire. Ai pus viaţa în buzunar şi ai dispărut.
Afară este noapte, iar eu stau zgribulit şi gardul timpului se sprijină de mine. Tresar, tremur şi ascult un saxofon coclit, ce plânge încetişor şi ară adânc în mine. Depărtările picură lacrimi despre tine. Tăcerea mea tremură în vibraţii de alamă şi tainice adâncuri îmi spun, prin degete ce apasă şoapte, că trudă de suflet sunt în tainice clape aurii, ce gânduri îmi apasă. Iau şoapte în inima mea prin sunete de suflet pustiu, căci sunt o umbră, de a ta, uitată.
Ascult sunete-tăceri care mă storc de clipe, de mine, de amintire, pentru cândva când am fost acolo în timpul acela, cu tine. Ascult încet, sunet de alămuri, de toacă, pe dealurile şi colinele gândurilor mele, care curg pe unduiri de note line. Simt aripi cum se întruchipează în visul meu de amintiri şi iar revii, tu, amintirea mea, tu din timpuri uitate, iar ochii-ncet îmi lăcrimează-ntr-un tărziu de noapte.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
4 octombrie 2016
După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de…
Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: „Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat.” O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază hârtia din mână. Ideea de a face o carte sau o broșură mă umplu de fiori, necunoscute oamenilor fericiți care n-au căzut niciodată în ispită de a se numi autori, ca să ia un rang pe polițele librarilor; căci fiecare autor ce se tipărește, o dată sau de două ori, și face a se vorbi de dânsul, parcă ar lua o îndatorire către public, și fiecine se crede în drept a-i cere socoteală de întrebuințarea timpului, când el, ce ar putea să facă la mulți aceeași întrebare, n-are curajul nici a deschide gura, fiind sigur că ar auzi drept răspuns că scrisul nu este treaba lor. Dar ca să mă întorc de unde plecasem, ideea de a face o carte mă umplu de fiori: sperând însă că judecătorii se vor fi înșelat, ca niște muritori ce sunt, mă aruncai într-un fiacar și ieșii pe uliță.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Locuri, Memorii
15 septembrie 2016
Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej a cunoaște în cursul strălucitei mele cariere ostășești; obiceiuri cu atât mai curioase cu cît originea lor e mai necunoscută.
Acestea erau, după cât îmi aduc aminte, în județul Râmnicul Sărat, într-un sat numit Râmniceni. Subcârmuitorul locului, om vesel și deștept, mă invită să merg la o nuntă ce se făcea în vecinătate: propoziția nu-mi păru de refuzat, și peste puțin norociții nuntași văzură sosind o trăsură ocolită de dorobanți care făcea să se ridice de departe căciulile, în cinstea persoanelor de ei escortate.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii, Umor
1 februarie 2016
Editura eLiteratura din Bucureşti a publicat pe 30 ianuarie 2016 romanul memorialistic „Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele!”, semnat de Ionuţ Caragea. Prefaţa romanului îi aparţine criticului literar Al. Cistelecan. Coperta a fost realizată de Leo Orman. Ilustraţia copertei este o vedere din Montréal, din Hampstead Tower, de la etajul 22, fotografie realizată de Ionuţ Caragea pe 19 decembrie 2009.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Memorii, Ştiri
4 voturi