3 septembrie 2009
În perioada 29-30 octombrie 2009, la Rm. Vâlcea se desfăşoară ediţia a IV-a a Festivalului Naţional-Concurs de Satiră şi Umor „Povestea vorbei”, sub genericul „De la lume adunate/ Şi-napoi la lume date” (Anton Pann). Concursul se va desfăşura pe două secţiuni: epigramă şi proză scurtă umoristică.
Creatorii de epigramă vor expedia în trei exemplare (sistem motto) un număr de şase epigrame, câte trei pentru fiecare dintre cele două teme, lucrări nepremiate la un alt concurs şi nici publicate. Temele sunt: „Drumurile noastre toate…” şi „Vezi bârna din ochiul tău şi nu vorbi p’alt de rău!” Epigramiştii selecţionaţi se vor întrece într-un concurs cu public, pe teme date la faţa locului.
Prozatorii umorişti vor trimite câte trei lucrări de proză scurtă umoristică, în trei exemplare (sistem motto), care să nu depăşească două pagini de fiecare lucrare, dactilografiate sau computerizate, la un rând şi jumătate, lucrări nepremiate la un alt concurs şi nici publicate.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Concursuri, Epigrame, Umor, Ştiri
20 august 2009
Primăria Municipiului Chişinău, Uniunea Scriitorilor din Moldova şi Asociaţia Epigramiştilor din Moldova organizează în zilele de 16-17 octombrie 2009 cea de-a V-a ediţie a Festivalului Naţional de Epigramă „Donici, cuib de-nţelepciune”.
La concursul desfăşurat cu acest prilej, organizatorii invită să participe cât mai mulţi epigramişti români de pretutindeni, cu excepţia celor din Republica Moldova, pentru ei organizându-se un concurs special.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Concursuri, Epigrame, Ştiri
30 iulie 2009
„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară
Spovedanie
Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.
Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Critică literară, Cărţi, Epigrame, Fragmente literare, Umor
23 iulie 2009
Academia Liberă „Păstorel” Iaşi organizează un concurs de creaţii umoristice, dând sfoară-n ţară:
Fraţi căuzaşi,
Dăm iarăşi sunet de bucium, din vestita podgorie cu acelaşi nume, pentru a vă pohti şi în acest an, tot către primele trei zile ale lui brumărel, ca pe malurile cele încă înverzite ale celui râu, Bahlui pre numele său, amarnic să ne înfruntăm în stihuri şi snoave. Purcedeţi dară, cu grăbire, să ne spargem în figuri de stil, să ne rupem în strălucitoare lănci prozodice şi tâlcul celor plăsmuite, de tot râsul să fie. Iară cea din urmă încăierare petrecese-va între prea cinstiţii juri, cei care, cu multă dreptate şi chibzuială, împărţi-vor, celor merituoşi, cununile de lauri ale victoriei, după cum urmează:
a. Trei premii pentru poezie umoristică (se preferă, dar nu obligatoriu, poezia în formă fixă, bine construită prozodic şi ideatic);
b. Trei premii pentru epigramă;
c. Trei premii pentru proză scurtă umoristică.
Tema concursului: Beţia de cuvinte
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Concursuri, Epigrame, Umor
17 iunie 2009
De aproape jumătate de veac am în bibliotecă, la loc de vază, un volum care, pe muchea coperţilor groase, de carton acoperit cu pânză, are scrise patru cuvinte: Pavelescu, Topîrceanu, Teodoreanu, Epigrame. De fapt, la cererea întâiului său stăpân, în volum au fost legate trei cărţi: „Epigrame” de Cincinat Pavelescu, apărut în 1925 la Craiova, Editura Ramuri, „Parodii originale” de George Topîrceanu, ediţia a III-a, Iaşi, Viaţa Românească, 1927 şi Al.O. Teodoreanu, „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, cu o scrisoare inedită de la Dante Aligheri” volum care, „fiind refuzat de toate editurile din ţară, a fost imprimat mulţumită devotamentului unui grup de prieteni personali ai autorului la 9 Mai 1931 leat”.
Primul şi cel mai preţios dintre aceste volume este chiar al 150-lea exemplar, dintre cele 200 tipărite de Cincinat Pavelescu din acea ediţie, care conţine o epigramă inedită, datată 31 decembrie 1931, Braşov, şi un autograf localizat “Braşov 22 Decembrie 1932”, dat “Distinsului avocat şi om politic Mircea Ştefănescu, afectuos omagiu şi amintire de la Braşov, din ziua când mi-a făcut cinstea să vie în sihăstria mea din strada Neagră”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Cărţi, Epigrame
8 iunie 2009
După pilda prietenului nostru comun Rică Venturiano, fost-am şi eu, prin anii 1952-1957, „Studinte-n Drept şi Publicist” la Universitatea din Bucureşti.
Printre colegii de redacţie îi aveam pe viitorii jurnalişti Ion Arcaş, Ion Bucheru şi Cornel Tabacu, cei care s-au folosit de prilejul sărbătoririi revelionului pentru a pune la cale şi realiza apariţia, la 27 decembrie 1956, a unei pagini cu epigrame care – ca să nu se poată spune că ar fi fost adresate cine ştie cărui conducător de partid sau de stat – au fost dedicate colegilor şi colaboratorilor truditori în redacţia noastră. Aşa s-a întâmplat că am fost şi eu băgat în seamă cu absolut realele şi recunoscutele două slăbiciuni: fizică şi epigramistică. Dintre cele 2, reproduc aici catrenul scris de Ion Bucheru, (semnat „un fost colaborator” întrucât – de câteva luni – devenise redactor la „Viaţa Studenţească”):
Lui Culicovschi (jurist) care a comis o epigramă:
Ţi-am fotografiat catrenul,
Chiar ţi l-am pus parol! în ramă
Dar trebuie o pledoarie
Să mă convingi că-i epigramă!
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame