Publicul cititor este așteptat miercuri, 3 noiembrie 2021, de la ora 19:30, la o întâlnire online în care Suleika Jaouad discută cu Delia Apostol-Hanzelik, redactor-șef al revistei Psychologies România și Cătălin Striblea, realizator Radio Europa FM despre „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată”, cartea de memorii a toamnei la Humanitas.
Editura Humanitas deschide toamna literară 2021 la Humanitas Fiction cu noi evenimente alături de cititori care sunt invitați miercuri, 15 septembrie 2021, la ora 19:00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), să participe la lansarea romanului „Iubirea nu e un vers liber” de Susana Fortes. Romanul a apărut recent și este tradus de Cornelia Rădulescu în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu. Despre carte vorbesc Sandra Ecobescu, președintele Fundației „Calea Victoriei”, Dana Pîrvan, critic literar, și Cornelia Rădulescu, traducătoarea romanului. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu.
Biografia oficială a sopranei Angela Gheorghiu este lansată în România printr-un eveniment extraordinar la Teatrul Odeon. „Pentru întâia oară, libretul este numai și numai al meu” declară Angela Gheorghiu, soprana care a cucerit întreaga lume, și care revine în țară pentru a-și lansa biografia la Curtea Veche Publishing. „Angela Gheorghiu. O viață pentru artă” (apărută pentru prima oară la Londra în 2018: „Angela Gheorghiu. A Life for Art”) este scrisă în dialog cu scriitorul, lectorul și realizatorul de documentare Jon Tolansky și este disponibilă publicului din România începând cu data de 7 septembrie 2021, dată ce marchează și aniversarea celebrei artiste.
La „ARTmania Evenings”, participanții mici și mari se pot implica gratuit într-o serie de activități alternative pregătite pentru a le oferi un mod interesant și interactiv de petrecere a orelor de dinaintea sau dintre concerte. Astfel, pe 23-25 iulie 2021, la Quantic Club, în afara show-urilor Am Fost La Munte Şi Mi-a Plăcut, Dirty Shirt, Implant pentru Refuz, Lucifer – A Rock Opera, RoadkillSoda, Taine şi White Walls, fanii au parte de o atmosferă de festival îmbogățită de:
Extrasă de pe așteptatul ei album „Happier Than Ever”, care este lansat pe 30 iulie 2021, piesa „NDA” de Billie Eilish accentuează o latură mai întunecată a materialului și vine însoțită de un videoclip regizat chiar de Billie. Clipul o prezintă pe artistă într-un cadru neobișnuit, alături de 25 șoferi profesioniști, care conduc la viteză maximă în jurul său, noaptea. Videoclipul a fost filmat one-shot și nu a folosit nici o cascadorie dublă sau VFX pentru mașini.
Editura Litera, în parteneriat cu Idea::Bank România, organizează concursul de debut literar „Primul roman”. Scriitorii talentați, dar aflați încă la început de drum, sunt invitați să participe la concurs. având astfel ocazia ca manuscrisele să le fie citite de prestigioși scriitori români și critici literari, precum Doina Ruști, Radu Aldulescu, Cristina Bogdan, Mihai Ene.