Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăMihai Cucereavii
O seară de umor şi muzică la Chişinău
La 5 aprilie 2012, în Sala “Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Naționale din Chişinău a avut loc o serată de umor şi muzică, organizată de cenaclurile literar-artistice “Ideal” şi “La Târgovişte”, avându-i ca invitaţi speciali pe membrii Asociaţiei Epigramiştilor din Moldova. La manifestare şi-au dat concursul umoriştii E. Tarlapan, I. Diviza, I. Cuzuioc, Gh. Bâlici, T. Popovici, L. Alexeev-Martin, Gh. Postolache, Gr. Puică, Al. Frişcu, V. Portas, V. Ghilaş, I. Botez, actorii M. Bahnaru, S. Cupcea, interpreţii A. Răzmeriță, N. Țurcanu, I. Văluţă, Ig. Grosu, poeta N. Slutu, criticul de teatru L. Ungureanu, criticul literar T. Palladi, directorul bibliotecii gazdă, poetul Al. Rău, studenţi şi elevi de la câteva instituţii de învăţământ din capitală.
Continuare »
Războiul de la Nistru: 20 de ani de la declanşare
Ziua de 2 martie a fost declarată, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, Zi de comemorare a persoanelor căzute în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova. Cu acest prilej în Chişinău şi în toate raioanele Republicii Moldova s-au petrecut diverse manifestări cu caracter comemorativ, consacrate evenimentelor tragice care au avut loc în anul 1992 pe ambele maluri ale Nistrului, pe câmpurile de luptă de la Cocieri, Coşniţa, Pohreba, Doroțkaia, Roghi, Grădinița, Chiţcani, Tighina, Varniţa…
La 29 februarie 2012, din iniţiativa Institutului de Istorie Socială „ProMemoria” şi a Asociaţiei Veteranilor Războiului din Republica Moldova, în incinta Bibliotecii Publice „Onisifor Ghibu”, a fost organizată o Masă rotundă (ediţia a III-a) cu genericul “Războiul de la Nistru: 20 de ani de la declanşare – consecinţe, probleme, soluţii”.
Continuare »
Crinul Basarabiei
La Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” din Chişinău, în cadrul Salonului literar artistic «La Creangă» a avut loc o manifestare culturală, dedicată aniversării a 110 ani de la naşterea poetei Liuba Dimitriu, cu participarea Fundaţiei „Mihai Eminescu” şi a Secţiei Cultură din Cimişlia.
Continuare »
Vasile Căpăţână: Iubire născută din iubire
La Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău a avut loc o serată de creaţie a poetului Vasile Căpăţână care a împlinit zilele acestea frumoasa vârstă de 65 de ani. Evenimentul a fost organizat de către Uniunea Scriitorilor din Moldova, Centrul Creştin Ortodox „Sf. Teodora de la Sihla” şi primăria comunei Sadova, Călăraşi.
Continuare »
În glumă şi în serios cu Efim Tarlapan
În incinta Biblotecii municipale „B.P. Hasdeu” din Chişinău a avut loc o manifestare culturală a umoriştilor basarabeni, la care au fost lansate volumele „Râsul pentru export”, cu o prefaţă de George Corbu şi un „avertisment” de Ştefan Cazimir, „Râsul lumii, la români” (Antologie de epigramă universală) şi monografia „Daniel Ciugureanu, un prim-ministru al neamului nostru şi al neamurilor mele”, editura „Labirint”, toate trei semnate de scriitorul Efim Tarlapan.
Continuare »