Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăArhiva pentru iulie, 2019
Kimberly Noble: Cum afectează veniturile financiare dezvoltarea creierului în copilărie?
Neurolog şi pediatru, Kimberly Noble realizează studiul Primii Ani ai Copilului: primul studiu aleatoriu despre cum afectează venitul familiei dezvoltarea cognitivă, emoţională şi a creierului copiilor. Vrea să afle: putem ajuta copiii săraci dându-le bani părinţilor? „Creierul nu e destinul” spune Noble. „Şi dacă este posibilă schimbarea creierului unui copil, atunci totul este posibil.”
Nocturne de poezie contemporană, ediţia a V-a
ARCEN deschide sezonul lecturilor de poezie contemporană în centrul Bucureștiului, „Nocturne de poezie contemporană”, ediția a V-a, fiind lansată în cadrul District 40, vineri, 12 iulie 2019, de la ora 21:00 la miezul nopții, pe terasa blocului Magheru One la care este invitat scriitorul și poetul Dan Sociu. Experiența nocturnă marca District 40 este întregită de muzica selectată de DJ Iulian Morar, savurată cu un pahar de prosecco sau vin.
Continuare »
Bruce Friedrich: Următoarea revoluție agrară globală
Producția convențională de carne afectează mediul înconjurător și reprezintă un risc pentru sănătatea globală. Dar oamenii nu vor mânca mai puțină carne decât dacă le dăm alternative la costuri egale (sau mai mici) și care au un gust la fel de bun (sau chiar mai bun). Inventator în domeniul alimentar și TED Fellow, Bruce Friedrich ne prezintă într-o discuție revelatoare produse create pe bază de plante sau din celule ce vor putea transforma în curând industria globală de carne… și ceea ce vom pune în farfurie.

