În Aula Magna a Universităţii din Alicante, în cadrul Săptămânii Culturii Române s-a lansat volumul „Aforismos” de Valeriu Butulescu, tradus în spaniolă de conf. dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu. În prefaţa cărţii, dar şi în discursul rostit la prezentare, traducătoarea a făcut referire la forţa ironică a textului, dar şi la amploarea fără precedent a acestor aforisme, traduse în peste cincizeci de limbi.
Valeriu Butulescu, conf. dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu şi Jose Antonio Lopez Viscaino, directorul Editurii ECU
Cu Gerard Butler şi Jessica Biel în rolurile principale, filmul „Mereu în offside” („Playing for Keeps”) poate fi vizionat din 7 decembrie 2012 în cinematografele CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Lotus (Oradea), Odeon Cineplex (Cluj), Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Iaşi, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureș), Premiera (Ploiești), Cortina (Oradea), Cinema „Capitol” (Oneşti), Cinema „Eugen Ionescu” (Slatina), Cinema Grand Mall (Satu Mare), Cinema Twins (Ploieşti), Cinema 3D Colours (Craiova).
Zilele (dacă au existat vreodată) când o persoană, companie sau brand putea menține strâns controlul asupra reputației sale au apus – discuțiile online și altele asemenea înseamnă că, dacă chiar contezi, va exista mereu o formă liberă de conversație despre tine, ce are loc fără ca tu să ai control asupra ei. Tim Leberecht oferă trei idei importante despre cum să accepți pierderea controlului, chiar plănuind cum – și să-l folosești ca un implus necesar de a regândi valorilor tale.