Arhiva pentru noiembrie, 2012

 28 noiembrie 2012

Rekonstruktion. Filmland Rumänien II

În perioada 11–16 decembrie 2012, la Zeughauskino din Berlin are loc festivalul de film „Rekonstruktion. Filmland Rumänien II”, care continuă evenimentul de succes cu acelaşi nume al Institutului Cultural Român din Berlin din decembrie 2010.

„După dealuri“, cel de-al treilea film regizat de Cristian Mungiu, deschide festivalul. Filmul a fost distins anul acesta la Cannes cu premiul pentru Cel mai bun scenariu și premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină.

Continuare »

fără voturi
 

Doamna mea cu ochii trişti din câmpie

Mircea Cărtărescu recită unul dintre cele 100 de poeme pe care le-a tradus în volumul „Suflare în vânt”, antologie din albumele lui Bob Dylan apărute în perioada 1962-2001.


Continuare »

2 voturi
 

Beau Lotto şi Amy O’Toole: Ştiinţa e pentru oricine, inclusiv pentru copii

Ce au în comun ştiinţa şi joaca? Expertul în neuroştiinţă Beau Lotto crede că toţi oamenii (inclusiv copiii) ar trebui să participe la ştiinţă şi, prin procesul de descoperire, să schimbe percepţii. El este însoţit de Amy O’Toole în vârstă de 12 ani care, alături de 25 de colegi de clasă, a publicat primul articol ştiinţific scris de copii, despre Proiectul Blackawton al Albinelor. Articolul începe cu: „A fost o dată ca niciodată…”

fără voturi
 27 noiembrie 2012

Many Years After…

Institutul Cultural Român din Berlin prezintă „Many Years After…”, primul festival de teatru, dans și performance din România și Republica Moldova, pe cele trei scene ale teatrului HAU Hebbel am Ufer din Berlin. În intervalul 13-16 decembrie 2012, publicul berlinez are ocazia de a urmări spectacolele de teatru documentar „X milimetri din Y kilometri” de Gianina Cărbunariu, „Clear History” de Nicoleta Esinencu și „Capete înfierbântate” de Mihaela Michailov, regia David Schwartz, precum și spectacolul de dans „Romanian Dance History VI”, performance-ul „Duet” de Sergiu Matiș și Vlaicu Golcea, instalația Alexandrei Pirici „Global Exoticism” și dezbaterea „Critical Spaces”. Spectacolele de teatru vor fi supratitrate în limba germană.

Selecția a fost întocmită de Aenne Quiñones în urma vizionării a zeci de spectacole și a unei vizite de cercetare la Festivalul Temps D’Images din Cluj.

Continuare »

fără voturi
 

Making Waves: New Romanian Cinema

Film Society of Lincoln Center și Romanian Film Initiative organizează festivalul dedicat filmului românesc de la New York într-o nouă prezentare. Intitulat Making Waves: New Romanian Cinema, festivalul se desfășoară între 29 noiembrie și 5 decembrie 2012 la Film Society of Lincoln Center, oferind publicului o reinventare a prestigioasei serii dedicate filmului românesc din New York. Evenimentul va include cele mai recente vârfuri ale cinematografiei românești contemporane, lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, dar și retrospective și proiecții speciale dedicate regizorilor români consacrați, programe speciale și o serie de dezbateri pe marginea crizei survenite în peisajul politicilor culturale în Europa Centrală și de Est.


Continuare »

fără voturi
 

Susan Solomon: Promiţătoarea cercetare cu celule stem

Numindu-le „Kitul de reparaţii al corpului”, Susan Solomon susţine cercetările pe celule stem crescute în laborator. Crescând linii de celule stem individuale, pluripotente, echipa ei crează cuiburi de testare care ar putea accelera cercetările pentru vindecarea bolilor – şi care ar putea duce la un tratament individualizat, ţintit nu doar pe o anumită boală, ci pe un anumit bolnav.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna noiembrie 2012.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2012
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii