Arhiva pentru noiembrie 4th, 2011

 4 noiembrie 2011

Festivalul Literaturii Române la Viena 2011

În perioada 7-14 noiembrie 2011, Institutul Cultural Român din Viena, în parteneriat cu Asociația Kulturkontakt şi organizatorii celui mai important eveniment dedicat literaturii din Austria, “Săptămâna Lecturii”, aflată la cea de‐a 63‐a ediție, organizează cea de a doua ediție a Festivalului Literaturii Române la Viena.

Focusul ediției 2011 este proza scurtă, dar şi traductologia. Gabriela Adameşteanu, Adriana Bittel, Ştefan Agopian şi Marin Mălaicu Hondrari vor fi prezentați publicului austriac, atât în cadrul unor seri de lectură la ICR Viena, cât şi printr‐un volum de proză scurtă bilingv, editat de ICR Viena. Traducători din limba română, dar şi universitari vor participa la o masă rotundă pe teme de traductologie. Magdei Jeanreanaud, prof. univ. dr. al Universității Iaşi, lui Ernest Wichner, scriitor de limbă germană, traducător şi director al Literaturhaus Berlin şi Georg Aescht, reputat traducător din limba română, li se vor alătura colegi din Austria pentru a repune în discuție o dilemă clasică: traducerea literară, sens versus interpretare.

Continuare »

1 voturi
 

Liceenii… în 53 de ore şi ceva

Seria de filme „Liceenii” a fost şi încă este, fără îndoială, una dintre cele mai de succes producţii cinematografice din România. Două decenii mai târziu, realităţile din liceele româneşti s-au schimbat şi la fel şi preocupările celor tineri. Aşa a apărut „Liceenii… în 53 de ore şi ceva”, după un scenariu semnat de acelaşi George Şovu împreună cu regizorul filmului, Adrian Popovici. Din 4 noiembrie 2011, filmul poate fi vizionat în cinematografele din toată ţara.


Continuare »

2 voturi
 

Maya Beiser: Violoncelul

Violoncelista Maya Beiser execută un minunat studiu modern, cu şapte copii proprii şi pătrunde într-un hibrid muzical-video meditativ – folosind tehnologia pentru a crea infinite posibilităţi pentru transformarea sunetului. Muzica este compusă de Steve Reich, „Cello Counterpoint” cu imagini video de Bill Morrison, apoi „Lumea viitoare” a lui David Lang, cu imagini video de Irit Batsry.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 4 noiembrie 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2011
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii