Arhiva pentru noiembrie 18th, 2011

 18 noiembrie 2011

Premiile Festivalului Naţional de Epigramă şi Fabulă „Donici, cuib de-nţelepciune” 2011

Organizatorii au făcut publice rezultatele Concursului de epigramă şi fabulă „Donici, cuib de-nţelepciune” de la Chişinău, care în acest an nu a avut şansa să se transforme într-un festival de anvergură ca în anii precedenţi, dată fiind lipsa resurselor financiare. Rezultatele au fost aduse la cunoştinţă cu explicabilă întârziere, deoarece s-a tot sperat că sponsorii care au sprijinit anterior festivalul vor da curs rugăminţilor, însă n-a fost să fie. S-ar putea totuşi întâmpla ca festivalul să aibă loc până la finele acestui an – în acest caz premianţii şi invitaţii vor fi anunţaţi. În caz contrar, diplomele şi premiile vor fi înmânate câştigătorilor la un viitor festival organizat în România sau vor fi transmise prin colegii de club prezenţi la manifestare.

Continuare »

1 voturi
 

Cămila

Exerciţiu de platou desfăşurat la Buftea, la Universitatea Media, în care Anda Saltelechi şi Dan Mecu interpretează din Dumitru Solomon, filmaţi de Georgiana Tănase, cu lumini aranjate de Ovidiu Drugă, regie şi montaj de Crista Bilciu

fără voturi
 

Thomas Heatherwick: Construcţia Catedralei de Seminţe

Un viitor mai frumos? Arhitectul Thomas Heatherwick ne arată cinci proiecte recente în care foloseşte design ingenios inspirat din natură. Unele sunt prelucrări ale obişnuitului: un autobuz, un pod, o centrală electrică… Şi unul este un pavilion extraordinar, Catedrala de Seminţe, o sărbătoare a creşterii şi luminii.

1 voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 18 noiembrie 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2011
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii