E nevoie de o întreagă civilizație pentru a construi un prăjitor de pâine. Designerul Thomas Thwaites a aflat asta pe pielea lui, încercând să construiască unul de la zero: extrăgând minereu pentru oţel, obţinând plastic din petrol… este de-a dreptul extraordinar că a ajuns atât de departe. O parabolă a societăţii noastre interconectate, deopotrivă pentru proiectanţi şi pentru consumatori.
La Editura Polirom a apărut romanul „Libertate” de Jonathan Franzen, traducere din limba engleză şi note de Daniela Rogobete.
Romanul are în centru o proaspătă familie tipică din Midwest. Patty şi Walter Berglund sunt un cuplu cu o situaţie materială prosperă, tineri, cu convingeri politice solide de stânga, părinţi ai unor copii străluciţi. Şi totuşi, de la un punct încolo, din motive diferite, cei doi încep să resimtă din plin insatisfacţia şi dezamăgirea vieţii. Patty, în trecut sportivă de performanţă cu carieră distrusă de un accident, manifestă ca mamă un spirit de competiţie exagerat, iar Walter, intelectual şi ecologist, se vede forţat sa intre în afaceri tocmai cu companiile de energie, pe care le detestă din pricina impactului lor distrugător asupra mediului. Pe măsura ce cresc, copiii îşi afirmă personalitatea, în dezacord cu ambiţiile mamei şi cu viziunile politice ale tatălui, iar familia devine un front deschis. Soţii Berglund încearcă zadarnic să-şi depăşească deprimarea tot mai accentuată, chinuindu-se fiecare să răspundă la dificilă întrebare „Cum trebuie să-ti trăieşti viaţa?“ – şi anume în libertate, condiţia abstractă de care se bucură ca membri privilegiaţi ai unei ţări dezvoltate.
Nu vei mai putea cânta niciodată, i-a spus medicul. Dar, într-o poveste ce ţine de limita posibilităţilor medicale, soprana de operă Charity Tillemann-Dick spune o dublă poveste a supravieţuirii – a trupului ei, în urma unui dublu transplant de plămâni, şi a sufletului ei, hrănit cu o nemăsurată dorinţă de a cânta. O poveste puternică de la TEDMED 2010.
Desemnat recent câştigătorul din acest an al Premiului Vilenica pentru literatură, Mircea Cărtărescu se pregăteşte pentru o toamnă plină de evenimente. Festivalul Internaţional de Literatură de la Vilenica, Slovenia, îi va fi gazdă începând cu 6 septembrie şi până pe 10 septembrie 2011, când îi va fi înmânat premiul în cadrul ceremoniei ce marchează punctul culminant al acestui festival.
Editura vieneză Paul Zsolnay a anunţat apariţia la sfârşitul lui august 2011 a ediţiei în limba germană a volumului „Corpul” („Der Körper”; volumul II al trilogiei „Orbitor”). Autorul va face un turneu pentru promovarea cărţii între 24 octombrie şi 3 noiembrie 2011 în Austria, Elveţia şi Germania, cu lecturi publice în Berlin, Leipzig, Frankfurt, Salzburg, Viena, München, Basel şi Zürich.