Catalogat deja de fanii genului ca fiind unul dintre cele mai antrenante horror-uri ale sezonului, N”Noaptea rechinilor 3D” („Shark Night 3D”) promite să impresioneze publicul printr-o abundenţă de efecte speciale 3D extrem de reuşite, din 30 septembrie 2011, când are premiera în cinematografele din România.
Valeriu Butulescu „recidivează”: i-a apărut a doua carte în Italia. Este vorba de „Oasi di sabbia”, un volum consistent (aproape o mie de aforisme) traduse în italiană de Alina Breje şi publicate de editura „Genesi” din Torino. Cu nouă ani în urmă i s-a mai publicat, tot în Peninsulă, volumul „Aforismi” la editura „Agora” din Belluno.
Noua carte este apreciată, atât de mediile culturale torineze, cât şi de presa de limbă română din Italia, tot mai numeroasă în această ţară. Autorul a fost invitat vineri, 23 august 2011, la lansarea ce a avut loc la Torino şi a onorat invitaţia. Cartea a fost prezentată de scriitorul italian Fabrizio Caramagna şi de traducătoarea Alina Breje, iar Valeriu Butulescu a vorbit la eveniment despre aforistica românească.
Brene Brown studiază legăturile umane – abilitatea de a empatiza, a aparţine, a iubi. În cadrul unei prezentări incisive şi amuzante susţinută la TEDxHouston, împărtăşeşte detaliile cercetării ce a determinat-o să pornească într-o aventura personală de cunoaştere a sinelui şi înţelegere a umanităţii. Un discurs ce trebuie dat mai departe.