Arhiva pentru iunie 7th, 2011

 7 iunie 2011

Sting – spectacol monumental la Bucureşti

Centrul Bucureştiului a găzduit luni, 6 iunie 2011, unul dintre cele mai impresionante spectacole ale momentului, un concert în care Sting şi-a încântat cei aproximativ 18.000 de fani prezenţi în Piaţa Constituţiei cu cele mai cunoscute piese ale sale. Spectacolul a fost primul din cadrul turneului european „Symphonicity”, o serie impresionantă de concerte greatest hits interpretate alături live band şi orchestră simfonică.


Continuare »

1 voturi
 

Cougar Town – sezonul 2

AXN difuzează din 8 iunie 2011, în premieră şi în exclusivitate pentru România, al doilea sezon al comediei de succes „Cougar Town„, cu Courteney Cox în rolul principal. Episoadele pot fi vizionate în fiecare miercuri, de la ora 21:30.


Continuare »

fără voturi
 

Lonely Lisa

Videoclipul cântecului interpretat de Mylène Farmer

fără voturi
 

Hawa Abdi şi Deqo Mohamed: Doctori eroi, mamă şi fiică

Au fost numite „sfintele Somaliei”. Doctorul Hawa Abdi şi fiica ei Deqo Mohamed discută despre clinica lor din Somalia, unde – în faţa războiului civil şi a opresiunii deschise a femeilor – au construit un spital, o şcoală şi o comunitate a păcii.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 7 iunie 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
iunie 2011
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii