Arhiva pentru iunie 1st, 2011

 1 iunie 2011

Festivalul şi Colocviul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, ediţia a X-a, 2011

Uniunea Scriitorilor din România organizează în perioadă 9-13 iunie 2011 a zecea ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, care are loc la Neptun şi Mangalia. Evenimentul reuneşte aproximativ şaptezeci de participanţi din ţară şi de peste hotare (din Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovenia, SUA), acoperind întreaga arie de manifestare a culturii scrise: scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară.

Colocviul invita la o dezbatere privind „Literatura fără frontiere? – Exil – Exil interior – Exil în propria limbă”.

Continuare »

3 voturi
 

Potiche – Nevasta la putere

Cel mai recent film al regizorului francez François Ozon, „Potiche”, este o comedie-chic emancipată, cu Catherine Deneuve și Gérard Depardieu în rolurile principale și în care, disperată, o nevastă-trofeu coboară din vitrină și trece la cârma fabricii de… umbrele. „Potiche deschide” oficial TIFF Cluj-Napoca 2011, în 3 iunie 2011. În prima săptămână pe ecrane (3-9 iunie), lungmetrajul rulează în București (Studio, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, The Light Cinema) și în Cluj-Napoca (Cinema City), urmând ca mai departe să ajungă în toată țara, distribuit de Independența Film.


Continuare »

fără voturi
 

John Hunter: Jocul de-a Pacea Lumii

John Hunter pune toate problemele lumii pe o tablă 4’x5′ – şi îşi lasă elevii de clasa a 4-a să le rezolve. La TED2011 el explică cum jocul său Pacea Lumii îi entuzmiasmează pe elevi şi de ce lecţiile complexe în care-i antrenează pe copii – spontan şi întotdeauna surprinzător – îi educă mai profund decât pot învăţa din prelegerile din clasă.

3 voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 1 iunie 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
iunie 2011
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii