Despre alegeri
Am cunoscut oameni a căror nemulţumire se vede în tot trupul lor. Sunt ca nişte case cu uşile şi ferestrele zidite. Am cunoscut şi oameni a căror mulţumire îi face uşori, ţinându-i la suprafaţa lucrurilor, ca pe nişte frunze verzi şi lucioase, legănaţi parcă de unduirile blânde ale sufletului lor.
Dar atât mulţumirea, cât şi nemulţumirea vin din împăcarea sau neîmpăcarea cu alegerile pe care le facem în fiecare moment al vieţii. Căci în fiecare clipă suntem puşi în faţa unei alegeri, „sorţii” ne cer o mutare, ori pe alb, ori pe negru. Am fost întrebaţi sau ne-am întrebat chiar noi înşine: „Am de ales?”, realizând uneori prea târziu că alegerea nu se face neapărat între două lucruri de acelaşi fel.
Am simţit asta mai demult, în ziua în care am ales să-mi dau demisia, pentru prima oară în viaţa mea fără să am perspectiva unui alt loc de muncă. Mă simţeam de parcă m-aş fi pregătit să mă arunc în apa netedă şi nesfârşită a unui ocean, ţâşnind din strâmtoarea învolburată a unei cascade. A fost prima oară când sufletul meu nu a vrut să mai rabde. A fost prima oară când mi-am dezarmat mintea de biciurile pe care însuşi sufletul i le-a pus în mână, pentru a-l îmblânzi şi înduhovnici. A fost prima oară în 35 de ani când am simţit că nu mai am timp pentru a trăi cum îmi place, dacă nu încercam s-o fac atunci.
Continuare »
