Arhiva pentru ianuarie 31st, 2011

 31 ianuarie 2011

86.000 de citate din 10.000 de autori

Citatepedia.ro evoluează rapid: în doar 10 zile, mai marcăm o mie de citate. Este de reţinut şi că am depăşit 10.000 de autori, un număr impresionant – ca imagine, ar putea umple un stadion. Desigur, există o mare diversitate, din multe puncte de vedere, şi tocmai de aceea în perioada următoare vor apărea mai multe noutăţi care vizează o cât mai bună clasificare, care să scoată în evidenţă ce e mai valoros pe câte o nişă.

Salutăm participarea intensă din ultima vreme a lui Dan Costinaş. Se remarcă nu doar prin adăugarea unor citate inedite în limba română, dar ne ajută şi să punem în mişcare partea de limbă spaniolă, care este acum în plină dezvoltare. Prima pagină de la Citatepedia.net a fost reorganizată şi mai multe idei noi se conturează în ceea ce priveşte multilingvismul.

Numărul comentariilor a ajuns la 20.000, cu o intensificare în ultima perioadă. Pentru a asigura un cadru cu cât mai puţine derapaje, am efectuat unele schimbări în sistem. Numele celui care semnează un comentariu nu se mai poate schimba cu aceeaşi uşurinţă (dacă de la acelaşi computer doresc să scrie comentarii mai mulţi utilizatori, îşi pot face cont pe site). Moderarea automată este de acum la nivel de pagină, nu de citat, astfel încât să nu apară neclarităţi în discuţii. Şi mesajele informative sunt mai clare. Toate acestea vizează încurajarea discuţiilor echilibrate, civilizate, dând în acelaşi timp ocazia vizitatorilor ocazionali sau mai puţin pricepuţi în ale calculatoarelor să comenteze fără bătăi de cap.

fără voturi
 

Copiii sunt bine-mersi

Annette Bening este nominalizată la Premiile Academiei pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, după ce în 16 ianuarie 2011 a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă de comedie, pentru rolul din „Copiii sunt bine-mersi” („The Kids Are All Right”). Nominalizată pentru a patra oară la Oscar, actriţa joacă aici rolul lui Nic, o mamă raţională, echilibrată, inteligentă, o doctoriţă care încearcă să îşi crească cei doi copii-adolescenţi cât mai corect, împreună cu Jules (interpretată de Julianne Moore), alături de care şi-a întemeiat o famile cu ajutorul unui donator de spermă. Regizat de Lisa Cholodenko, ea însăşi parte a unui cuplu format din două mame, în viaţa reală, lungmetrajul a primit patru nominalizări la Oscar, a câştigat recent Globul de Aur pentru cel mai bun film de comedie şi a fost revelaţia festivalului Sundance 2011 – cel mai apreciat festival internaţional de film independent.

„Copiii sunt bine-mersi” („The Kids Are All Right”) va rula în cinematografele din România din 11 februarie 2011, distribuit de Independenţa Film. În prima săptămâna de difuzare, 11-17 februarie, filmul va rula în trei oraşe: Bucureşti (la Hollywood Multiplex, Cinema Studio, CinemaCity Cotroceni, CinemaCity Sun Plaza şi Movieplex), Cluj (CinemaCity) şi Arad (CinemaCity).

Continuare »

fără voturi
 

Brian Cox: De ce avem nevoie de exploratori

În timpuri economice dificile, programele noastre ştiinţifice de explorare – de la sondele spaţiale până la LHC (Large Hadron Collider) – sunt primele cărora li se taie bugetul. Brian Cox arată cum ştiinţa făcută sub impulsul curiozităţii aduce profit, fiind o sursă pentru inovaţie şi aducând o profundă apreciere faţă de propria noastră existenţă.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 31 ianuarie 2011.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
ianuarie 2011
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii