Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, Şcoala Populară de Artă, Asociaţia Epigramiştilor din România, Asociaţia Naţională a Caricaturiştilor, Grupul de publicaţii „Flacăra”, Liga Culturală „Fiii Gorjului”, Consiliul local şi Primăria Runcu, Societatea Umoriştilor Gorjeni organizează, în perioada 22-24 octombrie 2010, ediţia a XVIII-a a Festivalului Naţional de Umor “Ion Cănăvoiu”.
Manifestarea este deschisă umoriştilor – profesionişti sau neprofesionişti – pe următoarele secţiuni:
I. Concurs de volum, inclusiv antologii. Participă volumele de umor (epigramă, fabulă, proză scurtă/poezie umoristică…) tipărite în perioada octombrie 2009 – octombrie 2010.
II. Concurs de epigramă. Se concurează cu 10 epigrame, câte 2 pe temele: „Piaţa şi Viaţa'” şi „Norocul e o fată uşuratică”, iar celelalte pe teme libere.
III. Concurs de fabule. Se concurează cu 3 fabule.
IV. Concurs de proză scurtă. Se concurează cu 3 proze de maxim 3 pagini fiecare.
V. Concurs de parodie/poezie umoristică. Se concurează cu câte 5 creaţii.
VI. Concurs de caricatură/ fotografie umoristică. Se vor trimite minimum 5 caricaturi / fotografii, de format A4 în passepartou, pe teme libere.
Din 13 august 2010, Sylvester Stallone propune în calitate de actor, regizor şi scenarist filmul „Eroi de sacrificiu” („The Expendables”), care poate fi vizionat în în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, CinemaPRO, în reţeaua Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Bacău), The Light Cinema, Băneasa Drive-In Cinema, Odeon Cineplex Cluj.
De ce o văd oamenii pe Fecioara Maria într-un sandviş cu brânză sau aud versuri demonice în „Stairway to Heaven”? Cu ajutorul muzicii şi imaginilor, scepticul Michael Shermer arată cum ne convingem să credem – şi trecem cu vederea faptele.
La Humanitas Fiction a apărut recent bestsellerul internaţional „Fructul pasiunii„, primul roman al lui Karel G. van Loon, apărut în 1999 în Olanda şi publicat ulterior în 35 de ţări, devenind astfel cea mai tradusă carte olandeză din toate timpurile.
Armin Minderhout e tatăl unui băiat de treisprezece ani. Monika, iubirea vieţii lui, a murit cu zece ani în urmă, iar el trăieşte acum cu Ellen, cea mai bună prietenă a Monikăi. Cei doi ar vrea să aibă un copil împreună şi, fiindcă nu reuşesc, se supun unui test de fertilitate, din care rezultă că Armin suferă dintotdeauna de o boală congenitală rară, care-l împiedică să procreeze. Această descoperire îi dă viaţa peste cap: cine e tatăl adevărat al copilului pe care Armin îl considerase fiul lui? E numai una din multele întrebări ce redeschid în el rănile trecutului şi aruncă o umbră de îndoială asupra poveştii de iubire pe care a trăit-o cu Monika. Armin porneşte în căutarea tatălui biologic al copilului său – „făptaşul“ –, iar revelaţia din final va fi pe cât de neaşteptată, pe atât de teribilă.
Extrăgând informaţii apărute în ştiri şi folosindu-le într-un grafic, Sean Gourley şi echipa sa au ajuns la o concluzie uimitoare despre natura războiului modern – şi poate că şi la un model pentru rezolvarea conflictelor.