Arhiva pentru august 17th, 2010

 17 august 2010

Viaţa secretă a universului

Viaţa secretă a universuluiEditura Corint publică „Viaţa secretă a universului” – o carte cu subtitlul „În căutarea sufletului ştiinţei”, scrisă de Amy Corzine.

Întrebarea de la care pleacă acest studiu este una fundamentală: Există o forţă misterioasă care ne leagă pe toţi, lumea şi întregul univers? Iar dacă da, ce este această forţă care ne leagă?

„Viaţa secretă a universului” prezintă limpede, pe înţelesul tuturor, principalele teorii ale filosofilor şi fizicienilor, din Antichitate până în prezent, şi propune o ipoteză incitantă: ştiinţa este capabilă să rezolve acest mister vital. Cea mai mare şansă a noastră va fi să-l punem în slujba oamenilor, iar cel mai mare pericol este să-l negăm.

Continuare »

fără voturi
 

Elegie

Versuri de Mariana Marin, din volumul „Zestrea de aur” (2002)


Continuare »

1 voturi
 

Steven Pinker: Mitul violenţei

Steven Pinker trasează declinul violenţei din vremurile biblice până în prezent şi susţine că, deşi ar putea părea ilogic sau obscen având în vedere evenimetele din Irak şi Darfur, trăim în cele mai paşnice vremuri din existenţa speciei noastre.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 17 august 2010.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
august 2010
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii