Arhiva pentru mai 7th, 2010

 7 mai 2010

Cine este?

Următoarea anecdotă este pusă pe seama preşedintelui american George W. Bush, care a gafat de multe ori în public. Cu ocazia unei vizite în Anglia, este primit de regină şi o întreabă:
– Care este, Excelenţă, secretul unei politici înţelepte?
– Să te înconjori de oameni inteligenţi, răspunde regina.
– Şi cum aflu dacă oamenii sunt într-adevăr inteligenţi?
Regina formează numărul premierului Tony Blair şi-l întreabă:
– Ascultă, Tony, părinţii tăi au copil care nu este nici fratele tău, nici sora ta. Cine este acest copil?
– Acesta sunt eu, Excelenţă, răspunde Tony Blair.
– Aţi văzut, îi spune regina preşedintelui american, Tony este un prim ministru inteligent.
– Am să ţin minte răspunsul acesta, promite Bush, care ascultase separat convorbirea.
Întors acasă, Bush îi pune aceeaşi întrebare celui mai apropiat colaborator al său, dar acesta nu ştie să răspundă şi cere permisiunea să se retragă. Din biroul său, îi telefonează secretarului de stat Collin Powell şi îi pune aceeaşi întrebare. Om inteligent, acesta răspunde:
– Desigur, sunt eu.
Colaboratorul dă buzna în biroul oval, fără să mai ţină cont de secretară şi zice:
– Domnule Preşedinte, am aflat, este Collin Powell, adineaori mi-a spus la telefon.
La care Bush, bătând darabana cu degetele pe brăţarul fotoliului, îi râde în nas:
– Nu, este Tony Blair, mi-a spus mie regina Angliei…

1 voturi
 

Povestea jucăriilor 2

După succesul uriaş de care s-a bucurat primul „Povestea jucăriilor” („Toy Story”), Tom Hanks alias Woody şi Tim Allen alias Buzz Lightyear îşi reiau rolurile jucăuşe în „Povestea jucăriilor 2” („Toy Story 2”), alături de echipa care a creat şi „Finding Nemo”, „Monsters Inc.” şi „Cars”. Astfel, jucăriile revin la viaţă într-o nouă aventură a animaţiei digitale, cu umor, muzică, suspans şi surprize demne de o prietenie adevărată. Animaţia Disney-Pixar, distinsă cu Globul de Aur, a apărut, în premieră, pe DVD și pe Blu-ray.


Continuare »

fără voturi
 

Malcolm Gladwell: Despre sosul de spaghete

Autorul cărţii „Punctul critic” („Tipping Point”), Malcolm Gladwell intră în culisele industriei alimentare care caută reţeta perfectă pentru sosul de spaghete – şi discută pe larg despre natura alegerii şi fericire.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 7 mai 2010.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
mai 2010
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii