De ce aşa?
Sunt uneori întrebat de ce Citatepedia este aşa şi nu aşa sau aşa. Bine poate fi în mai multe feluri, depinde încotro te îndrepţi. Poţi face foarte bine un site mic şi valoros, spre deliciul câtorva intelectuali. Eu vreau însă mai mult. În cele ce urmează, încerc să prezint viziunea mea.
Încă de la început, Citatepedia a fost un proiect participativ, foarte deschis. Astfel, conţinutul a devenit foarte variat, cu idei care se confruntă. Cred că proiectul are un rol însemnat în punerea în mişcare a mecanismelor de gândire şi în înmuierea unor prejudecăţi (chiar a unora subtile, mai greu de observat).
Desigur, această deschidere mai aduce şi conţinut de slabă calitate. Să ne uităm însă la Biblioteca Naţională, reperul de top, care primeşte toate cărţile publicate în ţară, chiar şi cele mai proaste. Totuşi, cărţile sunt pe picior de egalitate doar ca depozitare, niciun bibliotecar nu te va îndrepta către o carte proastă decât dacă o vrei musai pe aceea sau dacă nu există ceva mai bun în domeniul respectiv.
Continuare »