Despre dragoste
În dragoste, lucrurile nu se petrec ca în desene animate. După ce ai fost dat de pământ, nu te poţi dezlipi de pardoseală şi să continui să produci gaguri. Teama, până la un anumit punct este şi firească, şi benefică, în măsura în care nu depăşeste graniţele prudenţei, ale bunului-simţ, ale lucidităţii şi ale observaţiei judicioase.
Cu toate astea, citind mai demult cartea unui psiholog, „Inocenţă şi închipuire”, în care multe din aşa-zisele „mituri ale iubirii” sunt demolate cu simţ de răspundere, am înţeles o dată mai mult că iubirea este paradoxală şi chiar scandaloasă în felul ei. Are propriile ei legi, se duce unde vrea ea şi la cine vrea ea, altfel ne-am îndrăgosti numai de oamenii potriviţi şi nu ne-am mai izbi orbeşte unii de alţii. Oricât de pregătit crezi că eşti, întotdeauna te ia prin surprindere, ca şi când ţi s-ar întâmpla pentru prima dată. De aceea poate îţi vine să spui că este bizară, nefirească, iraţională, pentru că, dintr-odată, simţi în tine pământuri aride, neudate de lacrimile niciunei femei sau ale niciunui bărbat, nemuncite şi necultivate de mâinile niciunei femei sau ale niciunui bărbat. Pământuri care n-au cunoscut nici ploile blânde de primăvară, nici furtunile verii.
Continuare »