8 aprilie 2010

Poker

Cea de-a doua comedie din cariera regizorului Sergiu Nicolaescu, după memorabilul „Nea Mărin Miliardar”, „Poker” îi aduce în rolurile principale pe Horaţiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Ion Ritiu, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Vasile Muraru şi Cătălina Grama.

Din 9 aprilie 2010, „Poker” va putea fi urmărit în cinematografele CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema Timiş (Timişoara) şi la Cinema City (Cotroceni, Cluj, Piteşti şi Iaşi), fiind distribuit de MediaPro Distribution.



Povestea filmului aduce în prim plan patru băieţi care chiulesc de la şcoală şi încep să-şi petreacă timpul jucând poker. Cu trecerea anilor, joaca de-a pokerul devine tot mai serioasă, consolidându-le prietenia. Ajunşi la maturitate, Claudiu, Titel, Horia şi Marcel trec acum drept senatorul descurcăreţ, chirurgul cu relaţii, mafiotul întreprinzător, respectiv arhitectul plin de bani. În spatele jocurilor lor de zi cu zi, precum tranzacţiile cu cacao sau afacerile cu pitici de grădină, băieţii ascund învârteli grele.

Ultimul „meci” scoate însă la iveală manevrele pe care cei patru vechi camarazi le fac unul pe la spatele celuilalt. Tradiţionala lor partidă de poker se transformă repede într-o cacealma caraghioasă, la care Monica, amanta senatorului, asistă detaşată. Jocul lor de-a şoarecele şi pisica îi împiedică pe băieţi să îşi dea seama că asul din manecă n-a fost, pentru nicio clipă, în posesia vreunuia dintre ei.

De remarcat participarea marelui actor Horaţiu Mălăele, care pentru prima dată este implicat într-un proiect cinematografic alături de cei doi fii ai săi, Cristian şi Bogdan.

Cristian semnează genericul în calitate de asistent de regie, iar Bogdan ca interpret al lui Titel la 20 de ani, adică a versiunii tinere a personajului interpretat de tatăl său. Despre ce a reprezentat această experienţă cinematografică unică, de a lucra la acelaşi film alături de cei doi fii ai săi, Horaţiu Malaele apreciază că: „A fost o nebănuită mirare, pentru că am descoperit în Bogdan, care deşi a terminat regia, calităţile native ale unui actor abil şi versatil, iar în Cristian forţa unui regizor capabil să manevreze o echipă. Însă cel care va veni şi va lămuri lucrurile, va fi viitorul.”

Interpretându-l pe Titel Pangică, Horaţiu Mălăele dă viaţă în comedia „Poker” unui reprezentant de seamă al lumii interlope, mai întâi ca membru al unui clan mafiot, iar după un timp ca şef. Este susţinut din spate de prietenul său, Claudiu, care îl ajută să nu intre în puşcărie, măsluindu-i dosarele penale pe care le are. Spală bani şi nu se dă înapoi de la a crea scenarii care să-i susţină acţiunea – o creează pe mătuşa Tamara. Titel este un om parşiv şi care nu ezită să trădeze pentru a-şi atinge propriile scopuri. Îl îndepărtează pe Claudiu din funcţia de senator, pe care şi-o cumpără el. Îl trădează pe şeful său, Agarbiceanu, când acesta este plecat, luându-i locul în organizaţia mafiotă pe care o conduce.

În ceea ce priveşte interpretarea personajului Titel, Horaţiu Mălăele declară: „E un lucru inedit pentru mine, pentru că m-am aflat arareori în preajma unor asemenea tipologii. E spectaculos, e un om de lume nouă, un fel de Dinu Păturică modern. E o compoziţie extrem de ciudată în compoziţia extrem de ciudată a filmului.”

După ce şi-a început cariera în muzică şi a cunoscut succesul alături de grupul umoristic Divertis, căruia i s-a alăturat în 2004, Cătălina Grama alias Jojo debutează pe marile ecrane în „Poker”. Chiar dacă prima întâlnire cu actoria a avut-o alături de Divertis, între timp pasiunea ei pentru scenă s-a concretizat în obţinerea unor roluri importante în piese de teatru. Tocmai de la interpretarea sa din piesă de teatru „Poker” a venit şi şansa debutului său în lungmetraj, Cătălina Grama fiind cooptată de regizorul Sergiu Nicolaescu în distribuţia filmului, pentru a da viaţă rolului principal feminin din noua sa comedie.

„Debutul meu în cinematografie este ireal de spectaculos, mai ales datorită lucrului alături de domnul Nicolaescu şi de ceilalţi colegi de echipă, care sunt nişte actori minunaţi”, declară Cătălina Grama despre această experienţă cinematografică. Despre filmarea unor scene în nud, tânăra actriţă consideră că: „A fost destul de dificil, numai că am intrat foarte bine în mintea personajului meu, din a cărui perspectivă nu am mai avut absolut nicio problemă, mai ales că m-am bucurat de susţinerea echipei. Am lucrat cu foarte puţini oameni în jur în acel moment, doar eu şi echipa de care aveam nevoie pentru a filma scena respectivă. În plus, secvenţele acestea sunt parte integrantă din personaj, Monica se construieşte şi cu ajutorul lor, gândiţi-vă numai că ea este o fostă prostituată! Deci scenele sunt justificate, altfel n-ar fi existat nici măcar la nivel de scenariu…“

În ceea ce priveşte viziunea regizorului despre rolul de debut al tinerei actriţei, Sergiu Nicolaescu a declarat:, Eu am avut-o în minte pe Cătălina pentru acest rol încă de primă oară când am citit scenariul, iar instinctul meu a funcţionat perfect şi de această dată. E o actriţă foarte disciplinată, cu care am comunicat foarte bine încă din prima zi de filmare; s-a integrat rapid în echipă, şi sunt convins că interpretarea ei va fi apreciată de public. Cât despre secvenţa de la piscină, ea a existat de la început în scenariu şi este perfect justificată de personaj – nu vreau să vă dau mai multe detalii pentru că asta ar însemna să devoalam prea mult din poveste.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook