Arhiva pentru noiembrie 13th, 2008

 13 noiembrie 2008

Upgrade la server

Dată fiind creşterea mare a numărului de vizitatori în această toamnă, am investit într-un upgrade la server, care aduce o creştere semnificativă de performanţă (de aproximativ cinci ori mai rapid). Diferenţa se va cunoaşte în special seara, când vârful de trafic începuse să creeze probleme.

Noul upgrade va permite şi unele dezvoltări avute în vedere. Întotdeauna mai sunt lucruri de făcut, dar Citatepedia evoluează frumos… şi urcă – până va deveni (de ce nu?) cel mai important site cultural românesc. Mulţumiri tuturor celor care sprijină acest efort prin participare în diferite forme.

fără voturi
 

Mircea Cărtărescu, elogiat de presa suedeză

Mircea Cărtărescu, elogiat de presa suedeză„Aripa dreaptă„, ultima parte a trilogiei „Orbitor”, lansată în limba suedeză la începutul lunii noiembrie 2008, a fost întâmpinată cu elogii de presa din Suedia.

Este interesant faptul că majoritatea celor care recenzează romanul lui Mircea Cărtărescu sunt la rândul lor scriitori recunoscuţi: Malte Persson, Eva Ström, Steve Sem-Sandberg sau Thomas Kjellgren. Mircea Cărtărescu s-a făcut cunoscut în Suedia încă din 2002, cu romanul „Nostalgia”. Între timp au mai apărut în limba suedeză primele două volume din „Orbitor”: „Aripa stângă” (2004) şi „Corpul” (2006), toate în traducerea lui Inger Johansson, precum şi volumul de versuri „O zi fericită din viaţa mea” (2008), în traducerea lui Dan Shafran.

Continuare »

fără voturi
 

She Wouldn’t Be Gone

Videoclipul cântecului lui Blake Shelton

Continuare »

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 13 noiembrie 2008.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2008
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii