Arhiva pentru noiembrie 10th, 2008

 10 noiembrie 2008

Comedia-Franceză la Bucureşti

Comedia-Franceză a fost înfiinţată la Paris, în 1680, la ordinul regelui Ludovic al XIV-lea. Asociaţie a comedianţilor francezi, cu o ierarhie clară între „societari” şi „pensionari”, Comedia-Franceză se defineşte ca fiind singura trupă de teatru permanentă din Franţa care se dedică repertoriului naţional pe care îl joacă, alternativ, pe scenele celor trei săli ale societăţii: Theatre du Vieux-Colombier, Studio-Theatre şi Salle Richelieu. Chiar dacă, aşa cum o cere tradiţia, Comedia-Franceză interpretează piese ce fac parte din repertoriul marilor clasici francezi, ea propune şi regii moderne şi se deschide către autori străini, de la Shakespeare la Pirandello şi, din ce în ce mai des, către autori moderni, precum Ionesco sau Beckett.

Cu ocazia Stagiunii culturale europene, organizată în cadrul Preşedinţiei franceze la Uniunea Europeană, Comedia-Franceză efectuează un turneu în zece ţări din Europa de Est care au aderat de curând la Uniunea Europeană: Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, România. Cele două piese prezentate pun în valoare dimensiunea culturală europeană a acestui turneu, prin colaborarea cu un regizor englez care îşi pune talentul în slujba lui Moliere şi cu un regizor bulgar care dă viaţă unui text italian contemporan.

Continuare »

fără voturi
 

Este har!

Text biblic interpretat de Adina-Cristinela Ghinescu

2 voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 10 noiembrie 2008.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2008
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii