Joi, 9 octombrie 2008, Comitetul Nobel a anunţat noul câştigător al Premiul Nobel pentru literatură, în persoana scriitorului francez Jean-Marie Gustave Le Clézio, în vârstă de 68 de ani. În motivaţie, se arată că este „un autor al noilor frontiere, al aventurilor poetice şi extazului senzual, un autor care studiază umanitatea dinăuntrul şi din afara civilizaţiei”. Jean-Marie Gustave Le Clézio a fost preferat de juriu celebrilor scriitori Mario Vargas Llosa, Philip Roth şi Amos Oz.
Scriitorul a declarat că este „foarte mişcat şi recunoscător” pentru premiu. Acesta constă într-un cec de 1,08 milioane de dolari, o medalie de aur şi o invitaţie de a ţine o prelegere la Academia Suedeză. Ceremonia de înmânare a premiului va avea loc pe 10 decembrie 2008. Ultimul autor francez laureat cu Nobel a fost romancierul Claude Simon, în 1985. Primul laureat a fost tot un francez, Sully Prudhomme, în 1901.
Fragmente din primele capitole ale volumului I al romanului „Shōgun” de James Clavell:
Naufragiat pe un tărâm necunoscut…
Blackthorne se trezi brusc. La început crezu că visează, pentru că se găsea pe uscat, iar încăperea arăta incredibil. Era mică, foarte curată şi acoperită cu rogojini moi. Stătea întins pe o cuvertură groasă şi o alta era aşternută peste el. Tavanul era din cedru lustruit, pereţii din şipci de cedru, aşezate în pătrate, acoperite cu hârtie opacă, ce îndulcea plăcut lumina. Lângă el se afla o tavă stacojie, purtând boluri mici. Unul era cu legume gătite, reci, pe care le înghiţi aproape fără să le simtă gustul picant. Altul era cu fiertură de peşte şi o dădu pe gât. Altul era plin cu un terci gros de grâu sau orz; îl termină repede, mâncându-l cu degetele. Apa, într-o tidvă de o formă ciudată, era caldă şi avea un gust neobişnuit – uşor amărui, dar plăcut.
Apoi băgă de seamă crucifixul din nişă.
Casa asta e spaniolă sau portugheză, gândi îngrozit. Sunt în Japonii? Sau în Chitai?
Un panou din perete alunecă în lături. O femeie de vârstă mijlocie, plină, cu faţa rotundă, stătea în genunchi lângă uşă; făcu o plecăciune şi zâmbi. Pielea i era aurie, ochii negri şi înguşti, iar părul lung, negru, era strâns îngrijit în creştet. Purta un halat de mătase gri, şosete albe, scurte, cu talpă groasă şi o eşarfă lată, purpurie, în jurul mijlocului.
La umanitas Multimedia a apărut recent un audiobook de excepţie: „Zero. Biografia unei idei periculoase” de Charles Seife, traducere de Emilia Vasile, în lectura lui Cristian Tudor Popescu.
Clară, instructivă şi povestită cu umor, „Zero. Biografia unei idei periculoase” este istoria celui mai neobişnuit număr din univers şi a unuia dintre marile paradoxuri ale gândirii noastre. Charles Seife face o călătorie pe urmele lui Zero prin matematică şi fizică, de la Pitagora la Einstein, de la descoperirea acestuia în Orient şi lupta dusă pentru a fi acceptat în Europa până la implicarea lui în înţelegerea misterioaselor găuri negre şi chiar a naşterii universului. Babilonienii l-au inventat, grecii l-au interzis, hinduşii l-au preamărit, iar Biserica s-a folosit de el pentru a scăpa de eretici. Secole de-a rândul, zero a avut o putere cu iz demonic, dar, odată supus, a devenit cel mai important instrument al matematicii. Astăzi, zero este cauza uneia dintre cele mai mari controverse ştiinţifice ale tuturor timpurilor, născută din dorinţa de a fi formulată o teorie unificatoare, care să explice orice fenomen din univers.
Acest audiobook este alcătuit din 4 CD-uri: două cu „Matematica de la zero” (2:01:54) şi două cu „Fizica lui zero” (1:34:57). Iată un scurt fragment:
