Spectacolul „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?”, producţie a Companiei de teatru D’AYA în colaborare cu Cotidianul, porneşte în turneu naţional. Din distribuţia piesei fac parte Maia Morgenstern, Gabriel Fătu, Antoaneta Cojocaru, Tudor Aaron Istodor, Ioana de Hillerin, iar regia este semnată de Chris Simion.
În continuare sunt prezentate câteva fragmente din debutul romanului „Muntele vrăjit”, aparţinând scriitorului Thomas Mann (6 iunie 1875 – 12 august 1955). Ideea pe care am dorit să o ilustrez prin această selecţie se referă la felul în care autorul de roman modern se joacă, construind şi răsturnând planurile mentale cuminţi, pe care orice lector le urzeşte în închipuirea sa pornind de la detaliile pe care i le furnizează cartea. Miza, în noile forme de literatură, este tocmai implicarea inedită a Cititorului, prin contrazicerea oricărei convenţii anterior stabilite referitor la locul fiecăruia – autor, narator, receptor – şi dinamitarea oricărei deducţii logice prea evidente în procesul de comunicare. Incipitul „Muntelui vrăjit” este, din acest punct de vedere, o lovitură de maestru.
Pentru a promova TIFF (Transilvania International Film Festival), festivalul de film de la Cluj-Napoca, ediţia 2008, organizatorii au pus la cale o campanie de imagine ambiţioasă, în cadrul căreia Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Bogdan Mustaţă, Tudor Giurgiu, Adrian Sitaru şi Paul Negoescu au regizat 7 spoturi care interpretează local mitologia Bond în mici filmuleţe de circa 40 de secunde.
Cel mai reuşit pare a fi cel realizat de Nae Caranfil, cu umorul său caracteristic.
Primul volum de proză al lui Dan Lungu, „Proză cu amănuntul„, a fost recent reeditat la Polirom, într-o ediţie revăzută. Este o carte foarte bine receptată la apariţie şi considerată de unii critici printre cele mai bune de proză scurtă apărute după 1990.
Prima povestire din volum, „Cheta la flegmă”, a stârnit discuţii aprinse atât în presa culturală, cât şi printre cititori, atât din pricina titlului, cât şi a conţinutului. Aşa cum mărturisea autorul într-un interviu „în aceste pagini se găsesc rădăcinile tuturor cărţilor pe care le-am scris după aceea”.
Vine timpul, câteodată, când vreau să mă sparg ca pe o păpuşă de porţelan sau să mă pun, în acelaşi timp, nicovală şi ciocan şi să lovesc cu ciocanul, să mă răstignesc pe cruce, să bat cuie singur, în palme şi în minte. Starea este similară cu aceea, în care aş fi într-un sac mai mic decăt corpul cu sufletul şi mintea. Sacul nu are ieşiri pentru mâini, picioare şi cap. Senzaţia este de sufocare totală. Şi nu de puţine ori, mi se întâmplă aceasta. Şi cred că mulţi au aceaşi senzaţie ca şi mine când tensiunile se acumulează şi incearcă să explodeze şi nu au unde.