Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?
Spectacolul „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?”, producţie a Companiei de teatru D’AYA în colaborare cu Cotidianul, porneşte în turneu naţional. Din distribuţia piesei fac parte Maia Morgenstern, Gabriel Fătu, Antoaneta Cojocaru, Tudor Aaron Istodor, Ioana de Hillerin, iar regia este semnată de Chris Simion.
Turneul produs de către Asociaţia ArTITUDE cuprinde 12 oraşe, se va desfăşura pe parcursul anului 2008 şi ajunge în Moldova astfel:
- Botoşani – Teatrul Mihai Eminescu – miercuri 11 iunie, ora 20:00
- Iaşi – Teatrul Luceafărul – joi 12 iunie, ora 20:00
- Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor – vineri 13 iunie, ora 20:00
Spectacolul are la bază romanul omonim al scriitorului american Horace McCoy (1935) şi a fost ecranizat de către Sydney Polack (1969), cu Jane Fonda în rol principal, rol de Oscar, câştigat în 1970.
Atunci când propunerile tinerilor regizori o conving, Maia Morgenstern colaborează cu aceştia. „Valoarea marilor texte rezidă tocmai în faptul că peste ani, peste secole, peste mode teatrale, ele reuşesc să spună mereu ceva nou, să se muleze pe realităţi noi”, a declarat Maia Morgenstern.
Deşi concursurile de dans ale anilor ’30 nu mai înseamnă nimic, nici pentru generaţia Maiei Morgenstern, nici pentru generaţia tânără, are valoare faptul că pe orice canal TV ai butona, în orice ziar, la orice post de radio, afli că există cineva care vrea neapărat să-ţi ofere foarte mulţi bani în schimbul a aproape „nimic”.
Chris Simion, pe care presa a supranumit-o „Tipa care a adus puştimea la teatru”, a reuşit să o provoace pe Maia Morgenstern să i se alăture proiectului curajos din spaţiul Lăptăriei lui Enache – Terasa La Motoare , alăturându-se astfel în vara lui 2007 echipei ArTITUDE.
„Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?” este o poveste adevărată a unei tragedii petrecute în timpul unui maraton de dans în anii ’30. O miză tentantă: 50.000 de Euro. Reguli stricte, dure, umilitoare pentru participanţii care provin dintr-o clasă socială submedie, cu multe aspiraţii neîmplinite, cu cariere ratate şi cu multe vise susţinute doar de alte vise. Chilipirul apare într-o sală unde nu trebuie decât să dansezi, până când crapă ficatul în tine, pentru o sumă de bani care îţi provoacă ameţeala. Din 24 de ore, doar 2 ore sunt dedicate pentru odihnă. Mai precis, din 2 în 2 ore, concurenţii primesc o pauză de 10 minute în care au dreptul să facă ce vor. Manipularea M.C.-ului este atât de subtilă, încât transformă oamenii în animale. Un concurs despre cum alergi toată viaţa pentru nimic, despre cum uiţi de valorile autentice şi cât de uşor pici în plasa banului, a reperelor materiale, pragmatice, facile. Un spectacol despre omul contemporan şi societatea în care trăim.