De câte ori Doina Uricariu iese din propria-i poezie sau eseistică şi alege să se ocupe de cărţile celorlalţi, rezultatul este unul pe care nu te sfieşti să-l numeşti revelaţie, fără teama că ai exagera într‑un fel.
Din seria acestor revelaţii editoriale face parte şi „Jurnalul unei fete greu de mulţumit” de Jeni Acterian, reeditat recent la Humanitas, într-o ediţie nouă, revăzută, completată de scrisori şi de paginile legate de Clubul „Pana trăsnită”, însoţite de desenele avangardist şăgalnice semnate de Nuni Dona.
Prima oară cititorii au putut descoperi personalitatea excepţională a celei ce a fost un fel de Anais Nin a epocii româneşti interbelice din prima ediţie a Jurnalului, editat în 1991, sub titlul mai heideggerian „Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit”.
Binecunoscutul scriitor de thrillere pentru adulţi şi fantasy pentru copii P.B. Kerr a vândut drepturile de realizare a unui film inspirat de seria sa fantasy „Copiii lămpii fermecate” companiei DreamWorks.
Horia-Roman Patapievici aparţine, prin cărţile lui, publicate toate după 1990, unui peisaj de ruptură traversat de cultura română, în care s-a afirmat, de la debut, sub cele mai nobile auspicii. A intrat ca o statuie vie într-o lume a statuilor smulse de pe soclu, ce se consuma în „judecăţi de apoi” cotidiene.
A scris cărţi menite să devină un vast câmp de tragere sau să aibă soarta Sfântului Sebastian, în bătaia săgeţilor, într-o lume de suspecte proclamări ale imaculării sau disidenţei şi de perpetuu abandonate rechizitorii.
Libertatea intrată ca un deus ex machina a paralizat multe mâini harnice la scris înainte de 1989. Am asistat la abandonarea culturii fără de putere pentru puterea fără de cultură. S-a creat un nou vad mocirlos sau un pământ al făgăduinţei, sterp în realitate.
Patapievici a apărut, în acest Babel al libertăţilor fără cultura libertăţii, ca un erou magic. Comparat cu Kierkegaard, adulat, adjudecat, sau abhorat, a avut forţa de a înainta împotriva curentului, administrându-şi talentul şi energiile, când ceilalţi şi le risipeau.