14 noiembrie 2007

Copiii lămpii fermecate

Binecunoscutul scriitor de thrillere pentru adulţi şi fantasy pentru copii P.B. Kerr a vândut drepturile de realizare a unui film inspirat de seria sa fantasy „Copiii lămpii fermecate” companiei DreamWorks.

Primele cărţi din serie — „Akhnaton şi djinnii captivi„, „Babilonul djinnului albastru” şi „Cobra, regele din Katmandu” — s-au vândut în peste un milion de exemplare în întreaga lume.

În România, primele trei cărţi din serie au apărut la Corint Junior în vara anului trecut, fiind încă de la lansare un succes pe piaţa de carte pentru copii şi tineri din România, atingând vânzări totale de peste 25.000 exemplare. Cartea a patra, „Djinnii războinici”, urmează să apară la Corint Junior spre sfârşitul acestui an.

Cărţile din seria „Copiii lămpii fermecate” urmăresc aventurile internaţionale ale unei familii de djinni care pare cât se poate de normală, dar care are puterea de a îndeplini orice dorinţă.

Filmul, regizat de Nina Jacobson, îl va avea ca scenarist pe scriitorul Lee Hall, care a fost nominalizat la Oscar în 2006 pentru adaptarea cărţilor „The Wind in the Willows” şi „Billy Elliot” pentru televiziunea engleză.

„Eu şi copii mei am citit prima carte din pură întâmplare, dar ne-am îndrăgostit de personaje şi de simţul de umor al lui Phillip Kerr”, a declarat Nina Jacobson. „Am fost încântaţi în momentul în care am văzut că DreamWorks ne împărtăşeşte entuziasmul.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook