Toţi iubitorii de frumos sunt invitaţi sâmbătă, 20 octombrie 2007, la ora 14:00, în sala „Marin Preda” a Centrului Cultural al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, str. Mihai Vodă nr. 17, la o dublă lansare de carte. Este vorba despre două cărţi semnate Elena Toma: volumul de poezii „Maimuţa de mătase” şi romanul „Fiinţe dificil de fixat”. La lansare au fost invitaţi şi regizorii Emil Slotea şi Cristi Mungiu, care şi-au manifestat interesul pentru o eventuală ecranizare a romanului.
Actriţa din serialul „Lost” este nerăbdătoare să citească cartea pe care o are. Trebuie să fie ceva interesant, nu? La o privire mai atentă, se observă că este „The Power of Beauty” de Nancy Friday, o scriitoare care abordează teme despre sexualitate şi emanciparea femeii.
Deşi cartea lui Nicolae Steinhardt, „Dăruind vei dobândi„, este alcătuită dintr-o succesiune de predici mai întâi vorbite, abia mai apoi aşternute pe hârtie, acestea se înscriu, mai degrabă, în aria foarte restrânsă a eseului teologic. În „Cuvânt înainte”, autorul ne lămureşte mai bine decât oricine asupra crezului său despre predici şi predicatori: „…predicile devenind ceea ce trebuie de fapt să fie, o mărturisire publică şi un dialog cu ascultătorii, iar nu o trufaşă, pedantă, sclivisită dojană sau o învăţătură triumfalistă. Predicatorul şi enoriaşii păşesc împreună – dibuind, revenind, stăruind, pricepând anevoie, minunându-se – către Hristos.”
Lectura acestei cărţi mi-a reînviat o amintire veche şi dragă, anume vizita facută unui preot bătrân, cândva călugăr la Cernica. L-am găsit în grădină, legănându-se într-un balansoar, înconjurat de flori. Ne-a povestit (mie şi prietenei mele) câte-n lună şi-n stele, istorii cu sfinţi şi cuvioase, ne-a recitat poezii din Crainic, Topârceanu, Eminescu… Şi, din când în când, aparent fără nicio legătură, ne amintea să ne rugăm pentru păsările călătoare, ca ele să treacă cu bine marea şi să se întoarcă acasă. Pe mine mă privea scurt şi rar. Nu cu o privire caldă, blândă, învăluitoare, ci una rece-fierbinte, pătrunzătoare, ca o flacără de sudură. Nimic dureros sau stânjenitor, dimpotrivă, ochii lui mă umpleau de o lumină albastră, strălucitoare…
Editura Humanitas îi invită pe cei interesaţi să ia parte miercuri, 17 octombrie 2007, ora 18:00, la Libraria Humanitas Kretzulescu, la lansarea cărţii „Cum să trăim mult şi bine” de Christoph M. Bamberger.
Vor vorbi despre carte şi despre tema acesteia prof. dr. Christoph M. Bamberger şi prof. dr. George Cojocaru.
Profesorul Christoph M. Bamberger demonstrează în cartea lui că suntem capabili să îmbătrânim mai încet, rămânând tineri din punct de vedere biologic, propunându-ne un plan în patru etape, cu ajutorul căruia putem influenţa eficient procesul de îmbătrânire – la timp.
Fragmente din volumul „Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti”, Editura Dacia, Cluj, 1992, traducere şi note de Mircea Ivănescu:
„Există adversari ai filosofiei, şi e bine ca glasurile lor să fie ascultate, mai ales atunci când arată că metafizica nu e recomandabilă capetelor bolnave ale germanilor, şi le predică purificarea prin fizică, aşa cum a făcut Goethe, sau vindecarea prin muzică, aşa cum a făcut Richard Wagner. Medicii poporului resping filosofia; şi cine va mai vrea să o justifice va trebui să demonstreze pentru ce popoarele sănătoase au nevoie de filosofie şi la ce au folosit-o. Şi dacă reuşesc să o facă, poate chiar şi bolnavii vor ajunge la înţelegerea salutară a motivelor pentru care filosofia le este dăunătoare. Fireşte, există exemple elocvente de felul în care sănătatea se poate menţine fără niciun fel de practică a filosofiei sau prin folosinţa foarte moderată a filosofiei, aproape ca în joacă: astfel romanii au trăit în epoca lor bună fără filosofie. Dar am putea găsi exemplul unui popor ajuns bolnav căruia filosofia i-ar fi redat sănătatea pierdută? În cazurile în care filosofia s-a vădit utilă, salutară, preventivă, era vorba de popoare sănătoase, pe cele bolnave ea n-a făcut decât să le îmbolnăvească mai tare. Niciodată, atunci când o naţiune uzată îşi simţea slăbindu-i-se legăturile care-i uneau pe cetăţenii săi, filosofia n-a izbutit să strângă la loc într-un întreg pe cei răzleţi. De fiecare dată când vreun om s-a văzut ispitit să se retragă la o parte şi să tragă în jurul său o barieră de izolare egoistă, filosofia a fost întotdeauna gata să-i adâncească această înstrăinare şi să-l distrugă pe omul însingurat prin asemenea izolare. Filosofia este primejdioasă îndată ce nu se mai bucură de pletitudinea puterilor şi drepturilor sale, şi doar o desăvârşită sănătate naţională îi asigură aceste drepturi – şi încă, lucrul nu este valabil pentru toate popoarele.