Un nou dicţionar explicativ al limbii române, care conţine cele mai vulgare expresii şi cuvinte, s-a vândut ca pâinea caldă din prima zi.
Dicţionarul Explicativ Ilustrat al Limbii Române (DEXI), elaborat de specialiştii de la Institutul „A. Philippide” şi de la Universitatea „Al.I. Cuza”, este cea mai bine vândută publicaţie din librăriile băcăuane.
Asta pentru că în paginile dicţionarului sunt prezente aproape toate cuvintele şi expresiile vulgare din limba română: „Ce p… mea?”, „Îmi bag p…!”, „A sta cu p… în mână”, „Du-te-n p… mea!”, „Du-te-n p… mă-tii!”, „A face l…ă”, „A da limbi în c…” sunt doar câteva exemple.
Nu lipsesc nici explicaţiile despre contextul în care trebuie folosite exprimările: „Ai văzut ce maşinaă p…oasă şi-a luat?”. Ba chiar există şi definiţii: „Gest făcut prin ridicarea degetului mijlociu de la mână şi strângerea celorlalte patru, eventual îndreptându-l în direcţia gurii”.
Asociaţia Lumen în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române şi editurile Lumen, Eurostar şi Cristal organizează cea de a VI-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Poezia Tinereţii”.
Concursul este deschis tinerilor scriitori între 16-35 de ani şi se va desfăşura cu următoarele secţiuni: poezie, proză scurtă, jurnal şi roman/teatru.
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Irina Bădescu:
„În ciuda activităţii sale întinse şi cuprinzătoare, de filozof, romancier, dramaturg, teoretician şi critic de artă, de teatru, traducător şi lexicograf, Diderot este unul dintre ultimii ‘mari’ intraţi în sacrul panteon al culturii franceze. Dintre cei mai anevoie acceptaţi. Motivul e acelaşi – strălucită dovadă, de altfel, a calităţii reprezentative a lui Diderot – care a propagat, în diverse forme, apăsătorul ‘malentendu’ de origine romandică asupra complexului şi inconfundabilului veac XVIII: Diderot este, ca şi epoca, inclasabil. ‘Or, nouă, francezilor, ne place nespus să clasificăm scriitorii.’ (Bénac) Afirmaţia nu cere comentarii; chiar admiţându-i-se intenţia ironică, ea dezvăluie rezistenţa criticii şi exegezei tradiţionale la orice operă heterodoxă sau scriitor nealiniat, fie că heterodoxia sau nealinierea se petrec pe plan filozofic sau estetic. Demn reprezentant al unei epoci pe care o defineşte într-o măsură încă insuficient studiată, Diderot este şi un creator de problematici dintre cele mai diverse şi o creaţie a acestora, iar existenţa sa spirituală reflectă, prin analogie, deopotrivă evoluţia gândirii Luminilor pe o bună porţiune din traseul ei, şi istoria formării unei personalităţi geniale, premergătoare stabilirii acestei gândiri într-un domeniu finit – şi astfel închis, deci clasificabil – sau într-altul al cunoaşterii. Itinerarul existenţial şi spiritual al lui Diderot este şi totodată figurează acea ‘Bildungsgeschichte’, drumeţie scandată de salturi (‘în clipa când eroul a întâlnit evenimentul X, soarta i s-a schimbat radical’) care alcătuieşte temelia romanului modern – şi pe care acesta i-o datorează întru totul sec. XVIII, iar parţial, lui Diderot. Şi, în primul rând, pe plan filozofic. Timp de îndelungi decenii, filozofii şi literaţii şi-au ‘pasat’ unii altora autorii francezi ai Luminilor, primii clasificându-i ca scriitori, cei de-ai doilea, ca filozofi. Faptul se datorează – cum am spus – într-o măsură lui Diderot, căruia calitatea de filozof i-a fost contestată cu violenţă, pe temeiul ‘anarhiei lui intelectuale’ şi al ‘ inaptitudinii pentru sinteză’.”