2 august 2019
Mihail Dragomirescu, pe când era şi director al Institutului de Literatură, a intrat odată satisfăcut în aula Fundaţiei Universitare, unde a dăt cu ochii de Şerban Cioculescu, veşnicul său rival în dispute.
– Ei, ce zici, Cioculescule, teoriile mele se discută la congresul de la Copenhaga.
– Ce să zic, domnule profesor, decât că e ceva putred în Danemarca! a fost replica lui Cioculescu.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Anecdote, Umor
19 iulie 2019
La „Capşa”, Şerban Cioculescu şi Alexandru Cazaban se duelau verbal, în glumă.
Zice Cazaban:
– Eu nu scriu, ca unii, pentru şer-bani!
– Nici eu nu scriu, ca alţii, numai cazaban-alităţi! i-a întors-o Cioculescu.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Anecdote, Umor
16 august 2010
Citatepedia.ro a dat o atenţie sporită epigramei, dovadă că epigramele ocupă poziţii vizibile pe multe pagini importante ale site-ului. Foarte curând numărul lor va depăşi pragul de 10.000 exemplare, prag care este – de fapt – de mult timp depăşit, dacă luăm în considerare multele sute de epigrame publicate drept „comentarii”.
Deşi oricine poate adăuga epigrame pe site, unele vor fi eliminate, fie în scurt timp (pe baza unor criterii obiective) fie ulterior (dacă se exprimă suficiente păreri nefavorabile prin voturi şi comentarii). Desigur, este de dorit o participare cât mai numeroasă, dar se aşteaptă şi sporirea exigenţei faţă de textele oferite pe site, în primul rând chiar din partea autorilor lor, dar şi din partea celorlalţi colaboratori, interesul principal constând în păstrarea şi chiar ridicarea nivelului calitativ al textelor oferite cititorilor, sporirea atractivităţii acestui site.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
2 august 2010
Documente de necontestat ale vremii sale atestă că, la 6 noiembrie 1984, Mircea Trifu afirma cele ce redăm în continuare:
În domeniul literar a fost întotdeauna preferabil să fii vorbit de rău decât să nu fii deloc comentat. Iată de ce ar trebui să fim recunoscători lui George Arion, responsabilul paginii literare a revistei „Flacăra”, care, în articolul său intitulat „Decade epigrama?”, apărut în revista „Flacăra” din 26 oct. 1984, pune din nou în discuţie epigrama noastră cea de toate zilele. Desigur, oricine este liber să îşi exprime şi să publice punctele sale de vedere asupra fenomenului literar, mai ales dacă are unde face aceasta. Noi, epigramiştii, nu prea avem unde. Iată de ce suntem nevoiţi a dezbate asemenea opinii numai în mijlocul nostru, în şedinţele de cenaclu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
26 iulie 2010
În anul 1976, Mircea Trifu avea gata pentru tipar volumul său „Epgramma”. Mai avea nevoie de ceea ce de obicei prezintă cititorilor pe autor şi creaţia sa – prefaţa, în care scop a adresat următoarea rugăminte:
Academicianului Şerban Cioculescu
Acestui nou născut volum –
Prin care-mi pun autograful –
Spre a porni voios la drum,
Vă rog să-i scrieţi epitaful!
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
1 februarie 2008
Avem obiceiul să luăm drept bunuri ale noastre numele marilor scriitori români, fără să cercetăm cu adevărat felul în care şi-au dus viaţa şi istoriile pe care existenţa lor le-a născut. Discutam cu altă ocazie felul în care Eminescu nu mai este „citit”, ci „recitat”, nu este analizat, ci plasat în afara oricărei discuţii. Scrierile lui Caragiale stau mai bine la capitolul ăsta; el e mai accesibil pentru că e de râs, mai uşor de pus în scenă şi mai simplu de urmărit la televizor. Chiar şi-aşa, pentru că obişnuim să ne ascundem atât de bine după deget, foarte puţini dintre noi ştiu faptul că acest „cel mai mare dramaturg român” şi-a părăsit ţara pentru a-şi petrece restul zilelor în Germania, şi nu a mai dorit niciodată să aibă de-a face cu discursurile sforăitoare şi elogioase pe care i le închinau, de la distanţă, concetăţenii lui. Felul în care Caragiale se rupe, dezgustat, de „lumea miticilor” pe care el însuşi o prezentase în mod magistral, m-a făcut să mă gândesc, de multe ori de atunci, la cât de tare pot fi răniţi oamenii care ştiu să râdă de toţi şi de toate, cei care par să observe totul, dând impresia că nimic nu-i poate atinge. Evenimentul care a determinat o hotărâre atât de radicală a fost procesul – intrat în istoria literară sub numele lui Caion – pe care scriitorul l-a intentat în urma acuzaţiei de plagiat ce i-a fost adusă. Apărat magistral de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Caragiale a rezistat atacurilor la adresa talentului său, dar a cedat furiei dovedite de prostia şi făţărnicia pe care le aşezase în lumina reflectoarelor.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Articole