18 mai 2011

Festivalul Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare” – ediţia a XII-a, 13-15 mai 2011

Lucrările zilei de 13 mai 2011 s-au desfăşurat în sala mare a Primăriei Buzău. După intonarea Imnului Festivalului Naţional de Epigramă “Cât e Buzăul de Mare” (textul şi muzica de epigramistul buzoian Mitică Ion) şi proiectarea pe un ecran, anume instalat, a paginilor revistei Cenaclului Umoriştilor Buzoieni, Mihai Sălcuţan – Preşedintele cenaclului – a deschis şedinţa de lucu salutând pe oaspeţi, dintre care prezenţi la Buzău pentru prima oară erau numai domnii Petre Gigea-Gorun, Mihai Batog-Bujeniţă, Ion Fârte şi Ioan P. Gârda.

Viceprimarul instituţiei gazdă a salutat pe toţi cei prezenţi, urându-le bun venit şi succes la lucrări şi a înmânat domnului George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, emblema Municipiului Buzău.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 7 iunie 2010

Unde nu e cap, e vai de picioare

Cea de-a V-a ediţie (februarie 2010) a Concursului Naţional de Epigramă “Mircea Trifu”, organizat de către Dr. Elis Râpeanu, s-a soldat cu texte trimise da autori din ţară, de dincolo de Prut şi chiar de peste Atlantic (Canada) şi a avut drept temă: (Cu) capul, (cu) mâna, (cu) piciorul/picioarele.

Jurizarea a fost asigurată de către Prof. univ. dr. Ştefan Cazimir, George Zarafu şi Prof. univ. dr. Elis Râpeanu şi a avut drept rezultat conferirea Marelui premiu “Mircea Trifu” (lui Nicolae Bunduri), a trei premii (Ion Diviza, Florin Rotaru şi Gheorghe Bâlici) şi a două menţiuni (Gheorghe Şchiop şi Petru Ioan Gârda).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 31 mai 2010

Epigramişti români

Pe 26 mai 2010, în Sala cu Cămin a Uniunii Scriitorilor din Moldova, în cooperare cu Asociaţia Culturală Română “Ideal” şi Societatea Culturală “Apollon” din Bucureşti, a avut loc lansarea antologiei “Epigramişti români”, apărută în Colecţia IDEAL la editura “Biodova”, Bucureşti, 2010. În volumul cu numărul 13 au fost incluşi 101 epigramişti români din Ţară şi de pretutindeni, – din Canada, Elveţia, R. Moldova, Serbia, SUA şi Ucraina. Epigramele au fost selectate de George Zarafu, recunoscutul exeget al genului, autorii fiind plasaţi în volum în ordine alfabetică.

Epigramisti romani

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 30 noiembrie 2009

Cincinat Pavelescu şi scriitorii contemporani lui

Cincinat PavelescuAm socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.

Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».

Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 13 noiembrie 2009

Festivalul Naţional-Concurs de Satiră şi Umor „Povestea vorbei” 2009

Joi, 29 octombrie 2009, pornind de undeva din aval, din zona cunoscută încă de acum cinci secole şi mai bine ca porţiunea „turbure a” Gilortului, în timp ce în amonte a fost mereu „apă bună de beut”, am trecut „Câmpu-Mare” în varianta modernă a „zborului” cailor-putere, parcurgând drumul invers „De la Vâlcea-n Târgu-Jiu”, cu trecere obligatorie pe la Bălceşti, unde privighetoarea Gorjului cu numele sfânt Maria (Lătăreţu), s-a mutat de câţiva ani în noua casa (memorială) şi m-am îndreptat, printre „nişte ţărani” din Slătioara lui Dinu Săraru, către reşedinţa judeţului Vâlcea. Aici, eram aşteptat încă din octombrie 2006, când admirabilul prieten Nichi Ursei, cadru sanitar profesionist, actor desăvârşit şi remarcabil epigramist, a fost botezat şi ca organizator de festinuri epigramatice, deschizând seria ediţiilor Festivalului Naţional „Povestea vorbei”, ajuns în 2009 la a patra reuşită.

În după amiaza zilei, deschizând manifestarea, doamna Elena Stoica a salutat prezenţa membrilor juriului şi a celorlalţi oaspeţi din ţară, a membrilor Societăţii Culturale „Anton Pann”, prezenţi „in corpore” la spectacol, ca şi pe simeză, prin creaţiile pictorului Petre Cichirdan. Patronul spiritual al festivalului, cunoscut meşter în vorbe cu tâlc, ne-a primit în casă nouă, întreaga manifestare desfăşurându-se în foaierul recent inauguratului Teatru de Stat „Anton Pann”, partener în organizarea festivalului, alături de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (director Elena Stoica) şi Clubul Umoriştilor Vâlceni (preşedinte Nichi Ursei).

Un alt partener a fost Uniunea Epigramiştilor din România, al cărei preşedintele, domnul George Corbu, a adus mulţumiri organizatorilor pentru faptul că au reuşit să depăşească condiţiile improprii din 2009, când s-au organizat doar jumătate dintre manifestările din anul anterior, în ordine la Mizil, Bistriţa, Vişeul de Sus, Buzău, Buşteni, Timişoara, Slatina, cu o săptămână în urmă concomitent la Târgu-Jiu („un festival de mare anvergură”) şi la Chişinău (care face parte din „geografia mare a României”, după expresia inspirată a umoristului Cornel Udrea), iar acum la Râmnicu-Vâlcea, precum şi unele concursuri la Bucureşti şi Iaşi.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 11 noiembrie 2009

Cincinat versus Nigrim

În luna noiembrie 2009 comemorăm împlnirea, la data de 30, a împlinirii a 75 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 58 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.

Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.

Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.

Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii