Search Results

 11 mai 2020

Dromomania

Dromomania este o boală psihică manifestată prin îndelungi și repetate deplasări fără scop, din cauza unui impuls imperios de a merge, de a schimba decorul și lumea pe care o cunoști. Mai este cunoscută și sub denumirea de manie ambulatorie. Nu se cunosc cauzele bolii și nici tratamentul. De cele mai multe ori, nu este catalogată drept boală mintală, mai ales dacă subiectul nu comite fapte reprobabile sau antisociale. Se manifestă, cu preponderență, la vârsta adolescenței, dar poate continua de-a lungul întregi vieți. Este mai răspândită printre subiecții de sex feminin, care pot beneficia mai ușor de adăpost și hrană pe durata perioadelor în care pierd legătura cu familia, rudele sau prietenii.

Îmi amintesc că în timpul studenției (anii 1960), prin căminele studențești se perindau fete fugite de acasă, multe dintre ele fiind minore. Pe vremea aceea, căminele nu erau mixte, ca astăzi, iar adăpostirea unor astfel de fete în căminele se pedepsea cu exmatricularea din facultate. Cu toate acestea, cazurile nu erau rare. Băieții studenți manifestau un soi de solidaritate tacită în astfel de împrejurări. Mai mult decât atât, le aduceau fetelor mâncare de la cantină, chiar dacă nu erau în grija lor directă. Totuși, câteodată, secretul nu putea fi păstrat în siguranță (mai erau și „cârcotași cu spirit civic”, așa cum se zicea la epoca respectivă). În afară de faptul că fiecare cămin era vegheat de „Asociația Studenților Comuniști”, facultățile desemnau și câte un cadru didactic de rang înalt (profesor sau conferențiar) în funcția de director educativ. Acesta avea drept sarcină principală să asigure legalitatea și respectarea bunelor moravuri în cămine.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 martie 2015

Limbajul gesturilor în Epoca Luminilor şi ilustraţia de carte în romanul „Julie ou la Nouvelle Héloïse”

Muzeul Naţional de Artă al României îi invită pe cei interesaţi să participe sâmbătă, 14 martie 2015, de la ora 12:00, la conferinţa Limbajul gesturilor în Epoca Luminilor şi ilustraţia de carte în romanul „Julie ou la Nouvelle Héloïse”, susţinută de Nicoleta Bădilă în expoziţia „Modele de comportament în secolul al XVIII-lea”.

Modele de comportament

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 25 februarie 2015

Modele de comportament în secolul al XVIII-lea

Muzeul Naţional de Artă al României invită tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani să participe sâmbătă, 28 februarie 2015, de la ora 11:00, la o întâlnire interactivă în expoziţia „Modele de comportament în secolul al XVIII-lea”, deschisă în corpul Ştirbei al MNAR. Întâlnirea este moderată de Mălina Conţu, curatorul expoziţiei şi specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR.

Modele de comportament în secolul al XVIII-lea

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 8 iulie 2009

Jean de la Fontaine şi avântul clasicismului spre Lumini

La FontaineFragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Jean de la Fontaine (8 iulie 1621 – 13 aprilie 1695) este semnat de Ion Brăescu:

„În 1668, creaţia sa poetică atinge culmi nebănuite, odată cu apariţia primelor şase cărţi de Fabule. Prieten cu Racine, Boileau şi Molière, devine unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai clasicismului, deşi Fabulele (a căror ultimă carte apare în 1694) se îndepărtează într-o anumită măsură de dogmele curentului. Ascuţişul lor satiric l-a iritat pe Ludovic XIV, care a amânat cu un an ratificarea alegerii lui La Fontaine ca membru al Academiei Franceze. […] Cultivând fabula, specie literară considerată minoră, La Fontaine a adus-o la asemenea perfecţiune încât n-a mai putut fi întrecută de niciunul dintre succesorii săi. Opera sa a influenţat şi poezia generaţiei paşoptiste româneşti, îndeosebi pe Grigore Alexandrescu.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'rousseau, jean-jacques'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

iunie 2024
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii