Când am urcat scările strâmte de lemn ale ministerului de industrie, îngrămădit în localul camerei de comerț din Iași, mi-a fulgerat prin gând interiorul somptuos al palatului Vernescu, cu scările lui monumentale de marmoră scumpă și rară, cu bronzăriile lui grele, cu luxul din toate, în care se răsfață acelaș minister acolo… Și cele două Românii mi-au răsărit alături, cu deosebirea lor enormă, sub legile oarbe ale destinului!
Ajuns la ușa anticamerei secretarului general, am dat de un pâlc de lume îngrămădită, așteptându-și rândul cine știe de câtă vreme, și, cum din fire sunt foarte respectuos pentru drepturile altora, mi-am zis: „Este peste putință să pătrund înaintea celorlalți, iar ca să aștept, nervii mei nu mi-ar da răgaz, așa că mai bine ar fi sa renunț și să plec”.
Dar în acel moment îmi năluci pe dinaintea ochilor figura severă a prietenului meu care, demobilizat în ajun, plecase la București, în trenul special al primului ministru și al ministrului de externe, după ce mi-a șoptit următoarele:
Cărţile, poveştile sau marii experţi ai lumii declară sus şi tare că iubirea nu funcţionează după reguli sau legi clare, însă fiecare experienţă, reuşită sau eşuată, vine cu lecţiile ei. Una dintre lecţiile dobândite dintr-o poveste de iubire cu final tulburător este descrisă şi în cel mai noua clip lansat de Lora, primul din 2019, „Tu şi ea”.
Andreea Olaru a apărut în lumina reflectoarelor odată cu prezența memorabilă de la Vocea României, dar acum artista este pregatită să cucerească publicul cu primul ei single, “Oare o să-ți amintești?”, alături de Robert Toma. Povestea din spatele clipului “Oare o să-ți amintești?” este plasată între două planuri paralele, între iubire și amintiri. Videoclipul este regizat de către Spoială Brothers, iar piesa este compusă de către Robert Toma, Alex Parker, Angelo Simonică și Andreea Olaru, în studiourile DeMoga Music.
Decupez o inimă albă din pânza catargului, cutreierător în paşi de val, către o primăvară albă.
Îmi şoptesc rar ca să-mi priceapă mintea:
– De ce trebuie să caut culori în peşteri zăvorâte cu ţurţuri de gheaţă?
– Simplu, îmi răspund cu nonsalanţă, să pictez o inimă rămasă albă din gândul iernii şi desperecheată de orice culoare!
– Şi pentru aceasta, trebuie să o vopsesc, pentru că altfel primăvara trece orbită de alb pe langă mine.
Din nou mă intreb ca să mă conving:
– Era mai simplu… iarna, scuturam ninsoare în praf alb de nor pe marginile argintii ale sufletului, ca atunci când desenam cu creta flori, cifre şi căsuţe pe tabla neagră a clasei… şi gata, aveam de-o iarnă!
Încarc...