7 noiembrie 2022
Un grup de elevi și liceeni din Mehedinți au participat în 2022 la cinci ateliere de învățare prin creație artistică derulate de Asociația MAIE în comuna Ponoarele din Geoparcul Platoul Mehedinți, împreună cu experți în patrimoniu și artiști contemporani. Organizate la final de vară, atelierele și-au propus să le dezvolte tinerilor creativitatea, gândirea critică și să le stimuleze interesul față de patrimoniul specific locurilor din care provin, prin activități de descoperire a valorilor din zonă, utilizând observația și creația artistică.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Dan Costinas in Ştiri
23 septembrie 2021
Ca în fiecare an, la final de vară, în comunele din Mehedinți are loc școala de vară „Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți”. Ajunsă în 2021 la cea de-a V-a ediție, școala de arhitectură rurală, design și antropologie s-a desfășurat între 22 august și 4 septembrie 2021 în satele din comunele Balta și Ponoarele.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
3 august 2020
Începând cu anul 1980, în „Economia Socialistă Multilateral Dezvoltată”, nevoia de ingineri cu specializarea TCM (Tehnologia Construcţiilor de Maşini) devenea din ce în ce mai mare. Ca răspuns la acestă comandă socială, numărul de locuri alocat Politehnicii din Bucureşti pentru specializarea menţionată este majorat cu 30%.
Astfel, numărul studenţilor admişi în anul întâi, la această specializare, ajunge la cifra de 320. Această majorare a numarului de studenţi a generat oportunităţi de promovare a unor cadre didactice tinere pe posturi de titulari ai unor cursuri. Cursul de Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) are, începând cu anul universitar 1983-1984, trei serii paralele (A, B, C).
La seriile A şi B erau titulari prof. dr. ing. Ionel Gavrilaș şi conf. dr. ing. Ion Gheorghe. Pentru seria nou apărută (seria C) este desemnat titular şef lucrări dr. ing. Corneliu Neagu. Cele trei serii paralele s-au perpetuat şi după evenimentele dramatice din iarna anului 1989, care au condus la căderea comunismului în România.
Turbulenţele, spontane sau provocate, ce au avut loc în facultate la sfârşitul anului 1989 si începutul anului 1990, conduc la recuzarea de către studenţi a titularilor de la seriile A si B. Locul acestora este preluat de şef lucrări dr. ing. Aurelian Vlase, la seria A, şi şef lucrări dr. ing. Marian Gheorghe, la Seria B.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Corneliu Neagu in Articole
27 iulie 2020
De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.
Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…
În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
3 iunie 2020
I
Pentru cine apreciază frumusețile literaturii franceze, pentru cine înțelege calitățile stilului și finețea spiritului, moartea celebrului autor Prosper Mérimée e considerată ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză.
Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlèvement de la redoute, le vase ètrusque, les chroniques de Charles IX etc. și mai multe studii asupra literaturilor slave și spaniole. El a fost cel întâi care a făcut cunoscut în Francia pe celebrul Pușkin, traducând diverse opere de ale acestui poet rus și a scris un șir de epistole foarte interesante asupra Spaniei, unde îi plăcea ades să călătorească.
Tot ce a ieșit de sub pana lui este cizelat cu măiestrie, ca obiectele artistice ale lui Benvenuto Cellini; însă cine poate spune talentul său de narator? cine poate descrie finețea observărilor spirituoase, care străluceau cu atâta profuzie și atâta farmec în conversația lui! Eu am avut norocirea de a-l cunoaște în călătoria din Spania, la anul 1853, și a-l întâlni în mai multe rânduri, atât în Paris, cât și la Cannes, unde-și petrecea lunile de iarnă; și dar găsesc de o plăcută datorie a spune compatrioților mei că Prosper Mérimée a fost unul din acele personaje eminente din Francia care s-a interesat mult la soarta României.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
10 martie 2020
Doamnelor și domnilor, când Societatea anglo-română mi-a cerut să vorbesc despre un subiect oarecare, eu am urmat un vechiu obiceiu al mieu, anume acela de a vorbi numai despre lucruri trăite, trăite de acela care vorbește, fiindcă socot că este o foarte mare greșeală aceia de a se presinta de conferențiar lucruri pe care le-a cercetat anume pentru conferință, lucruri în care el s-a întrodus numai în momentul acela ; orice presintare a unui subiect pe linii care au fost hotărîte de altcineva este fără îndoială ceva artificial și rece. Pentru a vorbi de un subiect, trebuie să fi avut cineva o atingere îndelungată cu acest subiect, trebuie să fi lucrat asupra lui și trebuie ca subiectul să fi avut o influentă asupra aceluia care vorbește, pentru ca, la rândul lui, acela care vorbește să poată introduce alte elemente decât acelea care se presintă de obiceiu.
Mi s-a părut că secretarul acestei societăți, pe cât de alese, pe atât de restrânse în această seară, ar fi dorit să aleg altceva. M-am gândit însă că e bine să mă țin în domeniul literar, în care nu se poate aduce împotriva vorbitorului intenții pe care nu le-a avut, — noi trăim vremuri de acelea în care este bine a se păzi cineva de tot felul de intenții pe care nu le-a avut și pe care i le atribuie, într-un chip așa generos, alții. Așa încât era sigur că nu voiu vorbi de politica englesă, pentru că ar fi fost o ieșire din neutralitatea pe care o conservăm cum se cuvine, cu o răbdare care ni face cinste. Prin urmare subiect politic nu era să ating, iar subiectele economice, care sânt la modă, îmi sânt străine ; rămânea să aleg în domeniul literar ceva care să fi fost în foarte strânsă legătură cu lecturile mele. Așa încât a trebuit să mă cobor până în anii, atât de depărtați, ai tinerețelor mele.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole